Actualitate

Bene speciale pentru deșeuri voluminoase

Atenție unde alegeți să depozitați deșeurile voluminoase! Nu le aruncați la întâmplare pentru că există containere speciale pentru depozitarea gratuită atât a deșeurilor menajere, cât și a celor de mari dimensiuni. Săptămâna aceasta, până pe 10 martie, benele pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierul Inel 2 și în zona Casa de Cultură. Pentru a fi mai ușor de găsit, ele sunt amplasate lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere.

Orice tip de deșeuri, fie ele de mari dimensiuni sau menajere, au locul lor. Pentru ambele tipuri de deșeuri există containere speciale și separate pentru depozitarea lor gratuită. Săptămâna aceasta, până pe 10 martie, , benele pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierul Inel 2, pe strada Topolog, bl H9, platforma 161 și în zona Casa de Cultură, pe strada I. L. Caragiale, platforma 523.

În aceste bene speciale, constănțenii pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie precum: saltele, mobilier, canapele, obiecte de uz sanitar, mochete sau calorifere. În schimb, în aceste bene nu se depozitează deșeurile rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice și nici deșeuri reciclabile precum hârtie, carton, plastic, metal sau sticlă. Mai mult decât atât, pentru a fi mai ușor de găsit, aceste containere sunt amplasate lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere.

Dacă, din diferite motive nu ați putut duce deșeurile voluminoase la benele amplasate temporar în cartierul dumneavoastră, trebuie să știți că puteți duce permanent aceste deșeuri voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, numărul 290 A, de luni până duminică în intervalul orar 08:00 – 17:00. De asemenea, graficul de colectare al deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.

Vă reamintim că depozitarea sau abandonarea deșeurilor pe domeniul public al municipiului Constanța, constituie contravenție și se sacționează conform normelor legale în vigoare. Polițiștii locali desfășoară periodic activități specifice ce au ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției mediului și a gestionării deșeurilor.

Pentru a evita încălcarea normelor legale, dar și pentru a păstra curățenia în oraș, autoritățile fac apel la fiecare constănțean în parte să acționeze responsabil și să gestioneze deșeurile în mod corespunzător.

Related Articles

Back to top button