Cod galben de vânt puternic la Constanța!
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până la ora 19:00.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în intervalul menționat, viteza vântului va atinge 55…60 km/h. Astăzi, cerul va fi mai mult noros și, local, va ploua. Temperaturile minime se vor încadra între 4 și 8 grade.
Mâine, vremea va fi închisă, dar caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros și, pe arii extinse va ploua. Pe arii restrânse, se vor acumula cantități de apă, în general de 15…20 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua (rafale ce vor depăși 45 – 55 km/h), apoi va scădea în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 15 grade, iar cele minime între 4 și 7 grade.
„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
- Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271”, transmit autoritățile.