Un nou termen în dosarul de judecată al lui Vlad Pascu! Tânărul și-a recunoscut faptele și ar putea primi o pedeapsă mai mică
Din nou lacrimi și durere pentru rudele celor doi tineri morți în urma accidentului provocat de Vlad Pascu, cel care a condus drogat în localitatea 2 Mai. Astăzi a avut loc un nou termen în dosar, iar familiile victimelor s-au prezentat la Judecătoria Mangalia, dar și la locul accidentului. Prin videoconferință din penitenciar, Vlad Pascu a recunoscut în fața instanței faptele imputate de procurori, astfel că va beneficia de reducerea pedepsei cu o treime. Avocatul rudelor îndoliate a depus o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, motiv pentru care instanța a fixat un nou termen pentru luna viitoare.
Vlad Pascu, tânărul care a produs accidentul teribil de la 2 Mai s-a prezentat și astăzi prin videoconferință la procesul de la Judecătoria Mangalia. Prin avocatul lui, a anuntat că dorește să meargă pe procedură simplificată, adică își recunoaște faptele, ceea ce ar însemna o reducere a pedepsei cu o treime. De cealaltă parte, părinții solicită schimbarea încadrării din ucidere din culpa în omor calificat, asta însemnând o pedeapsă mai mare, solicitând totodată ca cererea lor să se judece înainte și abia apoi cea a lui Pascu.
”Doamna judecător i-a acceptat procedura abreviată ca să înțeleagă toată lumea adică simplificată, adică să obțină practic și o reducere a pedepsei de o treime pe românește înainte să dezbată cerearea de schimbare a încadrării juridice. E o chestiune de normalitate. Adică toată lumea înțelege că nu e 1,3,2 e 1,2,3. Inclusiv colega noastră, avocata familiei Olariu a cerut același lucru, lucru care s-a amânat deși s-a pronunțat pe procedura abreviată. Dacă la termenul viitor se va schimba încadratura așa cum am cerut acea procedură abreviată nu mai poate fi aplicată, pentru că acolo unde ai închisoatrea pe viață cum este omorul calificat nu poți să judeci în procedură abreviată”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.
În aceste condiții, Vlad Pascu și avocatul cer un termen nou pentru pregătire ținând cont de noile cereri. În plus, s-au depus înscrisuri pe latura civilă din partea avocatei tatălui lui Sebi dar și evaluări de la psiholog pentru a arăta traumele părinților. Și ședința de judecată de astăzi a stârnit reacții din partea familiilor victimelor, iar acestea se îndreaptă din nou către judecătoarea din dosar. Vă reamintim că judecătoarea din dosar e verificată de Inspecţia Judiciară după ce, la termenul trecut, a întrebat dacă e prezent la proces și unul dintre tinerii uciși în accident.
”Ne bucurăm că a luat în considerare să schimbe încadrarea și așteptăm până pe data de 4 aprilie, la un nou proces + până și acuma m-a văzut cu poza băiatului în mână și m-a întrebat cine sunt și am zis sunt tatăl lui Sebi și l-am adus si pe el in sala ca să-l vedeți”, a declarat Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian Olariu.
”Să-și facă meseria pentru care este pusă dumneaei acolo, atât și nimic mai mult. Restul vorbește legea care este egalaă pentru toată lumea. Legat de strămutare…dacă se aplică legea în acest tribunal eu nu am niciun fel de chestie”, a declarat Cătălin Dragomir, tatăl Robertei
”Toți avem același sentiment că nu se va face dreptate + noi ca părinți nu suntem de acord și oricare părinte care își pierde copilul nu cred că este de acord cu așa ceva. Vă dați seama. Nu se poate”, a declarat Livia Dragomir, mama Robertei
La finalul ședinței de judecată părinții, rudele și prietenii celor doi tineri decedați au mers la locul accidentului, la ieșire din localitatea 2 Mai. Și-au plâns durerea și disperarea lângă piatra funerară ridicată drept amintire pentru copiii lor.
”Nici măcar nu ne știa numele eu m-am prezentat am spus ca sunt mama lui Sevastian Olariu dupa care m-a mai intrebat o data cum ma cheama, ce parere sa am + simt durerea mea o simt nu stiu daca are altceva loc in sufletul meu dar simt frustrarea asta și dezamăgirea pentru fiica mea, pentru că ea are mari așteptări și pentru copii prietenului Sebi care ei chiar au așteptări și speram să nu-i dezamăgească”, a declarat Mihaela Olariu, mama lui Sebastian Olariu
”Mi-e teamă că o să scape fără pedeapsă. Îl mai ține cât îl mai ține peste doi ani îl vedem iar pe șosele, cine stie ce mai face. Speranta nu mai am deloc”, a declarat bunica uneia din victime
Vlad Pascu se află în arest preventiv și este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Procurorii au stabilit că în dimineaţa de 19 august 2023 Vlad Pascu s-a urcat drogat la volan, iar la intrarea în localitatea 2 Mai a lovit cu maşina într-un grup de tineri care mergea pe marginea drumului. În urma accidentului, o fată de 20 ani şi un băiat 21 de ani au murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi.