Trei tineri prinși cu substanțe interzise de jandarmii constănțeni
Ieri, 24.03.2024, în jurul orei 23:30, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflați în timpul unei misiuni de patrulare în municipiul Medgidia au observat, în stația de taxiuri situată la intersecția străzilor Ovidiu și Republicii, trei bărbați al căror comportament le-a atras atenția.
Din cauza comportamentului suspect al celor trei tineri, jandarmii i-au legitimat și ulterior i-au controlat corporal. În urma controlului jandarmii au găsit asupra fiecăruia dintre cei trei bărbați câte un pachețel învelit în plastic, în interiorul pachețelelor fiind muguri vegetali de culoare galben-verzuie cu miros specific. Cei trei tineri și-au asumat în fața oamenilor legii deținerea substanțelor interzise pentru consum propriu.
Persoanelor în cauză li s-au întocmit acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri), iar substanțele găsite asupra lor au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliție abilitate pentru continuarea cercetărilor.