ActualitateSanatate

Escarele pacienților imobilizați la pat se vindecă rapid cu un echipament medical de ultimă generație, la Spitalul „Sfântul Sava”, din Pantelimon

Escarele se formează din cauza șederii prelungite într-o singură poziție a pacienților imobilizați în urma unor afecțiuni grave, precum accidente, afecțiuni neurologice sau în urma unor intervenții chirurgicale.  Durerea și leziunile cutanate provocate de aceste afecțiuni și de imobilitatea pacientului  sunt tratate cu succes în Spitalul de Recuperare Medicală „Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov, cu ajutorul unui echipament inovativ, de ultimă generație.

Echipamentul Deep Oscilation este verificat și patentat internațional în terapia durerii . Acționează printr-un câmp electrostatic care favorizează îmbunătățirea fluxului sangvin la nivelul țesuturilor. Câmpul poate penetra țesuturile până la o profunzime de 8 cm, astfel fiind benefic în diverse patologii, inclusiv leziunea de decubit.

De la o sesiune la alta, observăm o îmbunătățire a aspectului pielii cu escare. Pot să spun că această terapie reduce cu jumătate timpul necesar vindecării  leziunilor de decubit”, explică  dr. Mihaela Nistor, director medical al Spitalului de Recuperare Medicală „Sfântul Sava”, din Pantelimon.

Terapia durerii și a edemurilor care o generează, în cele mai multe cazuri, este non-invazivă și atraumatică, atunci când este folosit acest tip de echipament inovativ, deținut de Spitalul de Recuperare Medicală „Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov, unul dintre puținele din România.

Dr. Mihaela Nistor, medic specialist în chirurgie generală, consideră că această terapie  este extrem de eficientă în numeroase patologii, pentru reducerea durerii și a inflamațiilor.

Leziunile de decubit sau escarele apar la pacienții imobilizați la pat o perioadă lungă de timp, precum cei care au suferit accidente vascular- cerebrale (AVC), accidente grave cu fracturi ale coloanei, intervenții chirugicale complexe, care nu permit bolnavilor să se poată mișca singuri, nici măcar în pat. Conform explicațiilor chirurgului Mihaela Nistor, acești pacienți trebuie să fie mobilizați la fiecare oră și jumătate – două ore și, chiar și în aceste condiții, escarele se formează și creează mari neplăceri atât pacienților, cât și celor care îi îngrijesc.

„Leziunile de decubit pot apărea foarte frecvent la pacienții imobilizați, deoarece țesuturile sunt ischemice. Tocmai acest lucru face Deep Oscilation: îmbunătățește fluxul sangvin la nivelul țesuturilor. Echipamentul inovativ este foarte util inclusiv pacienților cu afecțiuni pulmonare, de tipul bronhopneumoniilor cronice obstructive, statusul post-Covid. De asemenea, este util în reducerea edemelor de diverse cauze – limfatice, cardiace, renale. Terapia Deep Oscilation are un rol antialgic extrem de important, durerea fiind un simptom frecvent întâlnit la toți pacienții noștri, indiferent de afecțiune”,  explică dr. Nistor.

Terapia durerii este aplicată în Spitalul „Sfântul Sava”, atât în secțiile de recuperare medicală, după traumatisme, intervenții chirurgicale de orice natură, afecțiuni cardiovasculare și neurologice, dar și în secția de îngrijiri paliative, care oferă condiții optime, cu supraveghere 24 de ore din 24, inclusiv cu monitorizare video.

Spitalul de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative „Sfântul Sava” investește permanent în echipamente inovative, aduse în premieră în România. Are cea mai mare echipă de specialiști în kinetoterapiefizioterapie și îngrijiri paliative, cu cele mai bune rezultate în domeniu. În cei numai cinci ani de existență, Spitalul „Sfântul Sava” a depășit numărul de 5.000 de pacienți recuperați medical cu succes, ceea ce reprezintă o performanță greu de egalat.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

Related Articles

Back to top button