Actualitate

Protest la penitenciarul Poarta Albă

Este din nou revoltă în penitenciare. Sindicaliștii din cadrul Penitenciarului Poarta Albă continuă acțiunile de protest și astăzi, în fața instituției. Lipsa de personal și salariile mici sunt motivele care i-au scos în stradă. Ei cer Guvernului să-și plătească datoria față de angajații din sistemul penitenciar și să aplice în totalitate legea salarizării!

Înarmați cu vuvuzele, angajații de la Penitenciarul Poarta Albă au protestat timp de două ore, în intervalul orar 8:30-10:30, în fața instituției. Oamenii     și-au strigat nemulțumurile care sunt mai vechi și care se referă printre altele, la neaplicarea legii salarizării unitare și lipsa personalului.

”La acest moment un agent de poliție penitenciar și nu numai și cei din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională ar trebui să primească un salariu de funcție conform legii de 5472 de lei pentru un agent și undeva la 8000 de lei pentru un ofițet, la asta adăugându-se salariul de grad și sporurile aplicate conform legii. Nu ar diferi foarte mult de ceea ce avem acum, dacă adăugăm norma de hrană și cu echipamentul. Dacă ni s-ar aplica legea și am fi în rândul lumii de aici generând o serie de avantaje, aplicarea legii ar însemna că salariul nostrum ar fi la momentul ăsta unul care să ne genereze și nouă o creștere a salariului cu câteva sute de lei nu cu 70 de lei cum s-a întâmplat în ianuarie”, transmite Florin Șchiopu, președinte FSSP

”Suntem în situația în care 596 cu 2277 cât a fost stabilit acum salariul de grad, un paradox salariul de grad e mai mare decât salariul de funcție ajungem la un 2800 de lei, ori salariul minim pe economie e de 3300 de lei, restul e generat din sume compensatorii pe sporuri care au fost desființate și care sume sunt date tocmai pentru că nu suntem în stare să depășim salariul minim pe economie cu salariul de funcție și grad pe care îl avem. Un nou intrat în sistem la momentul acesta primește cel puțin 5 600 de lei pe brut ca să-I fie creat un salariu de bază astfel încât să depășească minimul pe economie”, a declarat Florin Șchiopu, președinte FSSP 

Sindicaliștii transmit că acțiunea de protest de astăzi ar putea fi ca un ultim avertisment înainte de a bloca activitatea complet. Oamenii spun că s-au săturat de promisiuni și cer Guvernului să-și plătească datoria față de ei.

”Ni se promite mereu că se fac demersuri pentru a intra într-o normalitate în sensul aplicării legii salarizării, nimic altceva, nu cerem alte lucruri, decât să ni se aplice legea salarizării, să se deblocheze o data posturile libere din sistem. Numai la nivelul penitenciarului Poarta Albă avem peste 100 de funcții libere neocupate de către oameni, practic angajații care sunt suplinesc și lipsa celor care nu lucrează în sistem”, a declarat George Lazer – lider sindicat Poarta Albă 

Totodată, sindicaliștii spun că meseria lor, altă dată foarte căutată, a devenit neatractivă. Deși au fost scoase posturi la concurs, din 10 locuri abia dacă se ocupă trei, patru. Salariații sunt epuizați fizic și psihic și se plâng de dotări și condițiile de muncă.

La acțiunea de protest de astăzi au participat zeci de angajați ai penitenciarului Poarta Albă, iar oamenii vor ieși în stradă până când revendicările lor vor fi rezolvate.

Related Articles

Back to top button