Echipa Colegiului Tehnic de Căi Ferate Unirea Pașcani a câștigat premiul I la etapa județeană Iași ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Sucursala Iași a organizat în premieră semifinala județeană ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – ediția a II a, competiție de planuri de afaceri, parte a programului național omonim adresat liceenilor și organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor.
În cadrul etapei județene, organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Primăria Municipiului Iași, au fost premiate cele mai bune planuri de afaceri prezentate de cele 10 echipe formate din 48 de liceeni de la 6 licee ieșene. Anul acesta programul se va desfășura în peste 20 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată pe 23 mai, în Aula Magna Teoctist Patriarhul, a Palatului Patriarhiei, din București.
De la începutul anului, cca 550 de liceeni de la 6 licee din județul Iași au participat la orele de educație antreprenorială, susținute de antreprenori voluntari, în cadrul “Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, un parcurs educațional meticulos conceput pentru a-i susține în explorarea vocației și în dezvoltarea competențelor antreprenoriale aplicabile în mediul de afaceri real, și care culminează cu competiția de planuri de afaceri.
Marele premiu al semifinalei a fost adjudecat de elevii Colegiului Tehnic de Căi Ferate Unirea Pașcani care l-au avut ca profesor coordonator pe Petronela GRIGOROAEA, cu proiectul ”Biobucuria”. Proiectul lor presupune o aplicație care promovează și vinde produse alimentare agricole de la fermieri locali. Ea facilitează conexiunea între fermieri și clienți, oferă rețete sănătoase și activități creative pentru copii, încurajând un stil de viață sănătos și eficient.
Pe locul al doilea s-a clasat proiectul numit ”Casa Groazei”, creat de elevii Colegiului Național “Mihai Eminescu” care au avut ca profesor coordonator pe Marinela BRÎNZĂ. Proiectul reprezintă un Escape room horror, din care clienții trebuie să evadeze rezolvând ghicitori, în timp ce sunt urmăriți de creaturi horror.
Locul al treilea a revenit proiectului „URBANSPICE RESTAURANT”, care va fi o destinație culinară exclusivistă, specializată în preparate gourmet cu specific internațional. Proiectul este realizat de echipa Liceului Teoretic ”Dimitrie Cantemir” împreună cu profesor coordonator Irina Elena APORCARITEI.
Cele trei echipe finaliste au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei. Mai mult decât atât, călătoria lor spre succes nu se oprește aici. Echipele finaliste vor participa la marea finală din București, unde își vor măsura forțele cu cei mai buni dintre cei buni.
”Salut intrarea Iașului în mișcarea generată de cel mai amplu program dedicat educației vocaționale, Maratonul pentru Educație Antreprenorială de anul acesta, iar dacă în 2023 eram pe ultima poziție la aproape toți indicatorii care măsoară calitatea și importanța Educației în Uniunea Europeană, potrivit Comisiei Europene, am speranța că un program de o asemenea amploare poate genera avalanșa schimbării, nu doar în acțiunea concretă în direcția descoperirii vocației, dar mai ales în conștientizarea importanței fundamentale a unei strategii pe termen lung, ce va plasa sistemul educațional, deasupra curcubeului politic.
România, fiecare dintre noi, ne-am asumat prin semnarea Agendei de dezvoltare post-2015 a ONU, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, în care până în 2030, cel puțin 47% dintre adulții cu vârste între 25-64 de ani să participe la activități de învățare în ultimele 12 luni și oricât de seci par numerele, vremea în care școala se limita la o diplomă de bac sau facultate, au apus demult.
Le mulțumesc elevilor care au ales să intre cu seriozitate în această competiție a ideilor, a visurilor, a muncii în echipă și dacă astăzi sunt câștigători sau nu, pentru ei cu siguranță un alt maraton a început, acela al succesului în viață.
Rezultatul zilei de astăzi, al programului în ansamblul său, nu este o promoție nouă de antreprenori, este o echipă extinsă de tineri care și-au găsit vocația în marketing, finanțe, arte vizuale sau oratorie și lista este atât de mare cât economia viitorului. Fiecare elev capabil să se dedice unei idei, fiecare echipă capabilă de sinergie a primit astăzi mai mult decât jurizare, un premiu sau aplauze. Au primit șansa de a materializa ceea ce ei consideră a fi viitorul”, a declarat Cristina CHIIRAC, președinta CONAF.
Primarul Municipiului Iași, Mihai CHIRICA, a declarat că una dintre prioritățile mandatului său în care investește a fost și este educația. ”Educația antreprenorială și financiară nu ar trebui să lipsească din programa școlară gimnazială și liceală, deoarece joacă un rol crucial în integrarea eficientă a tinerilor în viața profesională. Acest tip de educație îi încurajează să evite deciziile care i-ar limita la rolul de simpli executanți pe piața muncii, fără posibilitatea de a aspira dincolo de calificările obținute, îi îndeamnă să exploreze noi oportunități și să își extindă orizonturile.”
Evenimentul a fost moderat de Laura HULUBEI, jurnalist sportiv. Au participat în calitate de speakeri: Președinta CONAF – Cristina CHIRIAC, Președinta CONAF Sucursala Iași – Doina CEPALIS. Speaker vocațional a fost adjunctul de misiune al Ambasadei României în Republica Cipru, doamna Lavinia OCHEA. Proiectele au fost jurizate de: președinta CONAF – Cristina CHIRIAC, vicepreședinta CONAF și Fondatoarea Kids in Business – Nicoleta MUNTEANU, membru al board-ului CONAF și directorul UNITH2B Architects – Hildegard BRANDL, fondatorul Beauty One, – Olimpiu GALANI, președintele Sports HUB România și Vicepreședintele CEOs ClubsRomânia – Virgil STĂNESCU.
În timpul deliberării juriului, doi invitați speciali le-au dezvăluit liceenilor poveștile lor de succes, vocația, efortul și pasiunea care au stat la baza acestui succes: fondatoare Lyssiotis Services – Vera LYSSIOTIS, fondatorul MBAKids, PARENTX și creatorul Mindset Mastery – Răzvan VASILE.
În cea de a doua ediție a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, începând cu luna ianuarie și până în prezent, au participat la orele de educație antreprenorială peste 15.000 de elevi din peste 130 de licee din 40 de localități din țară, din peste 20 de județe. Orele de educație antreprenorială au fost susținute de peste 150 de antreprenori. Etapele județene au debutat pe 21 martie la Galați, aceasta fiind urmată de cea din Timiș pe 4 aprilie, Brașov pe 8 aprilie, Brăila pe 10 aprilie, Argeș pe 12 aprilie, Alba pe 15 aprilie, Neamț pe 16 aprilie, Satu Mare pe 17 aprilie, Tulcea pe 18 aprilie, București pe 19 aprilie, Prahova pe 22 aprilie, Cluj pe 23 aprilie, Gorj pe 24 aprilie. Semifinale ale competiției de planuri de afaceri vor avea loc și în județele: Arad, Bihor, Buzău, Constanța, Dolj, Giurgiu. De anul acesta programul a fost preluat și de către Republica Moldova.
Acest program amplu beneficiază de o colaborare exemplară din partea inspectoratelor școlare județene, care își unesc forțele cu societate civilă pentru creșterea oportunităților educaționale și profesionale pentru liceeni. Maratonul pentru Educație Antreprenorială este susținut integral de companiile românești, care demonstrează astfel o încredere profundă în potențialul și viitorul României. Acest parteneriat între sectorul public, nonguvernamental și cel privat creează un ecosistem favorabil inovării și succesului, evidențiind o comunitate unită în susținerea aspirațiilor tinerilor.
Programul este susținut de Auchan România (Gold partner) și Vodafone Business (Brave partner).
Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără susținerea sponsorilor locali: Unreel Media.
Parteneri Media: Iași TV Life, Profit TV, AGERPFRES, Capital, Wall Street, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, TV Brașov, Ultima oră, Media Consulta, Antena 3 Constanța, Săptămâna Financiară, La pas prin Brașov, Events Max, Energynomics, SpotMedia, Club Antreprenor, Business Mark, 365 Transilvania, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, Focus Energetic, City TV Constanța, Business Review, E-Femeia, Mașini Utilaje, Info Financiar, Bizzi Live, Chindia Media, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, Observator De Timiș, KLARMEDIA – monitorizare media.
Programul este iniţiat ca urmare a acordului de Parteneriat – PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, semnat de CONAF cu Ministerul Educației și Cercetării în anul 2019 și prelungit în anul 2022 pentru încă 4 ani.
MARATONUL pentru EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ este MARCĂ ÎNREGISTRATĂ de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.
Despre CONAF
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 12 patronate, 20 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.