104 ani de învățământ economic constănțean, celebrat de Colegiul Comercial „Carol I”
Comunitatea Colegiului Comercial „Carol I“ Constanța a sărbătorit pe 10 mai „Ziua Școlii – Ziua Porților Deschise”, dar și 104 ani de învățământ economic constănțean.
Cu acest prilej, elevii și profesorii au marcat dublul eveniment printr-o serie de activități specifice: concursul de cultură generală Zilele Caroliștilor, devenit deja o tradiție, expoziții și demonstrații culinare, prezentări video, dezbateri pe teme de actualitate, ateliere, un târg al firmelor de exercițiu, un concurs interdișciplinar socio-uman și multe altele.
În cadrul acestui eveniment, au fost prezente și cadrele didactice pensionare, care, într-un salt peste timp și într-o astmosferă emoționantă, au împărtășit cu nostalgie elevilor câteva „File din cartea vieții”, momente importante din cariera didactică, experiențe definitorii trăite în spațiul comunității caroliste, regăsindu-se în vremea când împărțeau aceleași idealuri și valori, aceleași principii și năzuințe.
De la sărbătoare n-au lipsit nici foștii elevi, „Caroliști de succes, oameni de viitor”, deveniți astăzi modele în cariera lor, care au ținut să ofere colegilor mai mici câteva exemple din experiențele personale, mândri că au fost parte și ei, căndva, a acestei instituții.
Bucurie și entuziasm – cuvintele cheie ce definesc sărbătorirea unei școli a cărei valoare crește în fiecare an și care și-a câștigat un loc bine definit în comunitatea școlară constănțeană.