ActualitateSocial/Economic

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat, în data de 17 mai a.c., la inaugurarea terminalului intermodal de la Decea, Județul Alba, realizat de către compania emirateză Dubai Port World (DP World).

DP World a investit 20 de milioane de euro în construirea acestui terminal, care acoperă o suprafață de opt hectare, dar care va ajunge la o suprafață totală de 27 de hectare, odată cu dezvoltarea unor noi facilități de producție.

Investiția DP World în acest nou terminal va avea un impact semnificativ în ceea ce privește atât dezvoltarea economică pe plan regional, cât și cea la nivel național. Noul terminal va deservi companiile active din județele limitrofe zonei centrale a României, conectând prin transportul feroviar și prin cel rutier parcul logistic din Portul Constanța, iar de aici mărfurile putând ajunge pe cale maritimă către celelalte porturi din Europa sau din întreaga lume. La nivelul CCIR, am acționat continuu pentru atragerea în România a cât mai multor investiții străine și apreciez în mod deosebit intenția DP World de a continua dezvoltarea unor astfel de mari proiecte în țara noastră. De altfel, acum trei săptămâni, CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț și Industrie a Emiratelor Arabe Unite (EAU), document ce prevede înființarea unui Consiliu de afaceri România – EAU, care își va începe activitatea în scurt timp, scopul principal al acestuia fiind dinamizarea relațiilor comerciale bilaterale. În momentul de față, avem trei companii emirateze cu investiții semnificative în România, în domeniul logisticii, agriculturii și cel al energiei regenerabile și suntem convinși că atât la nivel cameral, cât și la nivel guvernamental vom reuși să atragem și mai multe companii din EAU care, alături de cele românești, să facă parte din consiliul de afaceri și, implicit, să dezvolte proiecte comune importante în România și în Emirate.”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Related Articles

Back to top button