Actualitate

Activități de prevenire și informare în școli

Jandarmii tulceni au desfăşurat activităţi de prevenire şi informare în rândul elevilor de la Şcoala Gimnazială Dorobanțu și Şcoala Gimnazială I.L.Caragiale menite să crească gradul de conștientizare a măsurilor de siguranță în rândul elevilor.

Temele abordate de către jandarmi au fost următoarele: prevenirea faptelor antisociale, a delincvenţei juvenile, prevenirea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, prevenirea fenomenului de bullying, dar și conștientizarea cu privire la pedepsele prevăzute de lege în cazul săvârşirii acestor fapte.

Elevii au fost informați cu privire la principalele fapte antisociale care pot fi săvârşite de către aceştia, implicaţiile pe care le au asupra lor, principalele genuri de fapte cu caracter infracţional sau contravenţional comise în incinta şi în zona adiacentă unităţilor şcolare.  De asemenea, aceștia au aflat ce reprezintă o infracțiune și de la ce vârstă un minor poate răspunde penal pentru infracțiunea săvârșită.

În cadrul acestei inițiative, jandarmii au prezentat elevilor diverse măsuri de siguranță esențiale pentru protecția lor zilnică. Copiii au fost informați despre cum să reacționeze în situații de urgență, cum să recunoască potențiale pericole și cum să solicite ajutorul autorităților în mod eficient. De asemenea, au fost oferite sfaturi utile despre comportamentul adecvat în incinta școlii și în drumul către și de la școală.

Jandarmeria Tulcea va continua să desfășoare astfel de activități educative în rândul elevilor.

Related Articles

Back to top button