Educație/Cultura

150 de copii și tineri, reuniți la Summitului Copiilor – Vocea generației noastre

Aproape 150 de copii și tineri s-au reunit, luni, la Palatul Victoria, în prima ediție a Summitului Copiilor – Vocea generației noastre, eveniment organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție, cu sprijinul Cancelariei Prim-ministrului.

La finalul zilei, după discuții și dezbateri intense în sesiunea plenară și în panelurile tematice, și în urma dialogului și schimburilor de idei constructive cu reprezentanți ai autorităților, copiii au conturat soluții și propuneri de măsuri pentru subiecte sau probleme care îi preocupă sau care au impact asupra societății în general. Un rezumat al acestora va fi prezentat, curând prim-ministrului României, domnul Marcel Ciolacu, în cadrul unei întrevederi a acestuia cu o delegație a copiilor participanți la summit.

Educația, participarea copiilor la deciziile care îi privesc, schimbările climatice, sănătatea mintală, violența, bullyingul, discriminarea și justiția prietenoasă au fost temele principale ale discuțiilor.

Copiii au propus, printre altele, soluții concrete de reducere a abandonului școlar, prin implicare directă nu doar a școlii și a profesorilor, ci și a părinților și a comunității, crearea unei platforme online care să ofere informații și suport pentru situații pe care tinerii nu reușesc să le gestioneze, introducerea în programa de liceu a unor ore obligatorii în care să se discute despre sănătatea mintală, creșterea numărului de consilieri școlari, constituirea unui Parlament Junior, un organ consultativ al copiilor care să le ofere cadrul pentru exercitarea dreptului de participare la deciziile și procesele care îi privesc.

Evenimentul a făcut parte din seria de întâlniri dedicate implementării Garanției europene pentru copii în România și a avut scopul de a încuraja participarea activă și implicarea tinerilor în procesul decizional. Asigurarea participării active și incluzive a copiilor în luarea deciziilor care îi privesc este, de altfel, un principiu și un obiectiv specific al Planului Național de Acțiune al Garanției.

Related Articles

Back to top button