Actualitate

După participarea la Operația EUNAVFOR MED IRINI, Fregata „Regina Maria” revine acasă

Fregata „Regina Maria” sosește vineri, 21 iunie, în portul militar Constanța, după o misiune de peste 40 de zile în Marea Mediterană, ca parte a grupării navale a Operației EUNAVFOR MED IRINI.

România a participat pentru a treia oară la Operaţia EUNAVFOR MED IRINI desfășurată sub egida Uniunii Europene, contribuind la asigurarea respectării embargoului ONU asupra armelor impus Libiei. Fregata „Regina Maria” a executat misiuni de monitorizare a traficului maritim și inspecții la bordul navelor comerciale aflate în tranzit în bazinul mediteraneean, cu rolul de a îmbunătăți situația de securitate din Marea Mediterană și pentru a sprijini efortul comun de încetare a conflictului din Libia, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de țara noastră față de Uniunea Europeană.

Pe durata celor peste 40 de zile în Marea Neagră și Marea Mediterană, fregata „Regina Maria” a parcurs peste 6.200 de mile marine (aproximativ 11.500 de kilometri) și a efectuat escale de pregătire a echipajului și  refacere a capacității de luptă în porturile Souda din Insula Creta, Taranto din Italia și Catania din Insula Sicilia. Fregata „Regina Maria” are la bord un echipaj format din 240 de militari aflat sub comanda comandorului Mitel-Laurențiu Alexandru. Operația EUNAVFOR MED IRINI, succesoare a EUNAVFOR MED SOPHIA, este o operație de management al crizei inițiată în urma deciziilor luate la Conferința de la Berlin din anul 2022, în scopul realizării condițiilor pentru încetarea permanentă a conflictului din Libia.

Related Articles

Back to top button