ActualitateAdministratie

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru: „Toate unitățile de învățământ din Năvodari vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale”

Toate unitățile de învățământ din Năvodari vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale, achiziționate prin fonduri europene (PNRR). Acesta este anunțul făcut de primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, pe pagina sa de Facebook.

Zilele trecute au sosit primele dotări  și echipamente pentru sălile de sport, peste 1300 de articole specifice pentru susținerea orelor de educație fizică. Prin implementarea acestui proiect, în valoare de 8 milioane de lei, se va asigura dotarea unităților școlare cu echipamente IT (table inteligente, videoproiectoare, laptopuri, sisteme audio-video etc), mobilier adecvat vârstei copiilor, dar și materiale didactice.

De asemenea, au fost achiziționate mobilier și materiale didactice/sportive specifice pentru sălile de sport, laboratoarele de științe, atelierele de practică și cabinetele de asistență psihopedagogică.

„Toate acestea vor ajunge în curând în toate unitățile de învățământ din Năvodari. Sper să vă fie de folos, dragi elevi și cadre didactice!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.

Related Articles

Back to top button