Actualitate

Polițiștii locali au surprins o femeie în timp ce agresa cetățeni pe stradă

Un echipaj format din 2 polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost sesizat de către un grup de persoane că în zona Casei de Cultură se află o persoană de sex feminin ce agresează cetățenii prin lovituri, cu un recipient de sticlă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au imobilizat persoana în cauză și au condus-o la autospeciala de poliție locală. Între timp, la fața locului a sosit și un echipaj de la Secția 1 Poliție fiind sesizați atât prin 112 cât și de serviciul de ambulanță, iar împreună cu polițiștii locali s-au deplasat la sediul Secției în vederea continuării cercetărilor.

„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de email politia.locala@primaria-constanta.ro”, au transmis autoritățile.

Related Articles

Back to top button