Actualitate

TEATRUL PENTRU COPII ȘI TINERET „CĂLUȚUL DE MARE”, REPETIȚII PENTRU „VICLENIILE LUI SCAPIN”

Repetiții intense la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”. Se pregătește un nou spectacol adresat tinerilor de peste 14 ani. Este vorba despre comedia „Vicleniile lui Scapin”, de Moliere. Adesea numită „farsă”, piesa este, poate, cea mai veselă comedie a lui Moliere. Spectacolul îl aduce în prim plan pe valetul Scapin, care cu agerimea și inventivitatea sa, demonstrează că pentru el nimic nu este imposibil.

„Vicleniile lui Scapin”, una dintre cele mai vesele comedii ale lui Moliere,  este adesea numită „farsă”. Piesa este dedicată publicului tânăr, de peste 14 ani, iar mesajul piesei este moralizator.

Aurel Palade – director Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” – Cred că ne-a ales Moliere pe noi pentru că noi căutăm un text clasic care să funcționeze foarte bine și la tineret, să fie traductibil și publicului tânăr, pentru că cred că ar trebui să mai punem un pic frână la depresii și alte probleme sociale care apar în rândul tinerilor și am găsit de cuviință să le dăm o bulă de oxigen sănătoasă prin acest Moliere. Scapin este un personaj înprumutat, un erou care încurcă și descurcă toate ițele din familiile nobiliare ale secolului 17-18. Mesajul piesei este destul de moralizator. La vremea aceea era destul de acuzator și nu prea a fost foarte bine primit de critica vremii, însă ceea ce vrea să spună domnul Gherghilescu cred că nu se depărtează de la ce a scris Moliere, însă cu siguranță vrea să readucă clasicul în educația tineretului.

Personajul central al piesei este Scapin. Derivat din arhetipul comediei dellarte italiene, Scapin este energic, descurcăreț, optimist și superior stăpânilor săi.

Adi Gheo – actor – Provocarea mai mare a fost când am realizat de fapt cât de întins e personajul ăsta, dar e un personaj foarte interesant, foarte colorat, foarte carismatic. O să fie ceva foarte jucăuș și o să aducă zâmbetul pe buze oamenilor. Personajul ăsta mi-a dat libertatea să mă joc pe un spectru foarte larg, să fiu cu un milion de fețe. De fapt, așa este și personajul. Un personaj cu foarte multe fețe. 01:33

Intriga piesei poartă o amprentă clasică. Scapin este cel care le sare în ajutor celor două tinere cupluri, aplicând o stratagemă ingenioasă, cu înșelătorii și deghizări, demonstrând că pentru el nimic nu este imposibil.

Grațian Prisăcariu – actor – Fiind unul dintre tinerii îndrăgostiți este un personaj foarte sensibil. Este destul de dificil să joci așa sensibil, mai ales fiind bărbat, dorind să te afirmi cu o anumită masculinitate pe scenă, să reduci totul la un tânăr îndrăgostit, de o vârstă foarte fragedă și să poți să redai publicului acest lucru.

Regia artistică este semnată de către Lică Gherghilescu, iar scenografia aparține lui Mihai Constantin Ranin. Premiera oficială a spectacolului „Vicleniile lui Scapin” va avea loc în septembrie.

Related Articles

Back to top button