ActualitateSocial/Economic

Mihai Daraban: România și Sri Lanka au nevoie de intensificarea activității comerciale pe cale maritimă

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut, în data de 17 iulie a.c., o întrevedere oficială cu ministrul afacerilor externe al Republicii Democrate Socialiste Sri Lanka, Ali Sabry, întâlnire organizată în marja vizitei oficiale în România a reprezentanților guvernului Srilankez.

Referindu-se la dinamizarea relațiilor comerciale cu Sri Lanka, președintele CCIR, Mihai Daraban, apreciază faptul că „poziția geografică a celor două state, determină caracterul esențial al cooperării în domeniul naval. Sri Lanka reprezintă un hub pentru comerțul maritim în regiunea Asiei de Sud, un procent de 75% din activitatea portului Colombo fiind reprezentat de  trans- shipping. În același timp, România, prin Portul Constanța, singurul rămas funcțional la Marea Neagră, este poarta de intrare a mărfurilor către Europa Centrală și de Vest. Este de remarcat faptul că, în momentul de față, în țara noastră sunt prezente peste 170 de companii Srilankeze, pe care le considerăm adevărații ambasadori ai acestui stat în România, care, împreună cu mediul de afaceri autohton pot aduce un plus valoare economiilor celor două state”.

La rândul său, ministrul afacerilor externe al Republicii Democrate Socialiste Sri Lanka, Ali Sabry, susține faptul că România, prin deschiderea pe care o are la Marea Neagră, dar și prin prisma faptului ca este membru al Uniunii Europene (UE), reprezintă un interes major pentru dezvoltarea economică a statului asiatic.

Astăzi, relațiile dintre UE și Sri Lanka sunt guvernate de un acord cuprinzător de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea, care a intrat în vigoare în aprilie 1995. Astfel, UE a devenit al doilea partener comercial al Sri Lanka după China și a doua destinație principală de export, absorbind 22,4% din exporturile din Sri Lanka în 2020. În cadrul întâlnirii de astăzi, împreună cu conducerea CCIR am reușit să identificăm oportunități reale de dezvoltare a afacerilor pentru antreprenorii români și Srilankezi. Pentru noi, este esențială conexiunea pe care am stabilit-o cu CCIR, cele mai important vector de promovare al mediului de afaceri din România”, a declarat Ali Sabri.

Related Articles

Back to top button