Evitați îmbăierea pe plajele neamenajate din zona Corbu și Vadu
Atenție turiști! Apă infestată cu E-coli, în zona plajelor neamenajate din localităţile Vadu şi Corbu. Asta arată rezultatele analizelor apei de mare, transmise de specialiștii Direcției de Sănătate Publică din Constanța. Aceștia recomandă evitarea îmbăierii, până la normalizarea situației. Restul plajelor din stațiuni au zonele de îmbăiere sigure, fără pericol pentru sănătate, transmit autoritățile.
În zona plajelor neamenjate din localitățile Vadu și Corbu, probele de apă de mare sunt neconforme, transmite DSP Constanța. Specialiștii au prelevat probe din zonele de îmbăiere și precizează că apa de mare conține o cantitate peste limitele admise de bacterii coliforme. La Vadu, valorile sunt de aproape 3.000 la 100 de ml, în condițiile în care specialiștii menționează că o calitate excelentă a apei este la o valoare de 250 la 100 de ml și bună la 500. Și la Corbu, valorile depășesc 1.000 la 100 de ml.
”Săpătmâna aceasta valorile au ieșit mărite la analiza Ecoli, drept pentru care invitam cetatenii sa evite imbaierea in zona Vadu si Corbu. Ieri, o echipa a prelevat din nou probe asteptam rezultatul lor sa vedem cum vor iesi”, a transmis Cristina Schipor, director DSP Constanța.
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a luat act de rezultatele neconforme și informează turiștii să țină cont de recomandări, pentru a nu-și pune sănătatea în pericol.
Această situație nu afectează celelalte zone de îmbăiere aflate în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, care sunt conforme și nu prezintă pericol pentru sănătate, anunță conducerea DSP. E.coli este o bacterie care provoacă, printre altele, infecții ale tractului gastro-intestinal. Toate datele referitoare la calitatea apei de îmbăiere pot fi găsite și pe site-ul DSP Constanța.