Actualitate

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 14 august – 8 septembrie, expoziția „Vasile Moldoveanu – 60 de ani în slujba prelucrării artistice a lemnului”

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 14 august – 8 septembrie, expoziția „Vasile Moldoveanu – 60 de ani în slujba prelucrării artistice a lemnului”.

Expoziția, dedicată meșterului popular Vasile Moldoveanu din Moreni, județul Dâmbovița, vechi colaborator al muzeului constănțean, este structurată pe două componente: una religioasă și cealaltă laică.

Obiectele cu valoare artistică și muzeală lucrate de Vasile Moldoveanu de-a lungul timpului reprezintă mărturii ale unei îndelungate activități de creație și de continuare a unui meșteșug ancestral, prelucrarea artistică a lemnului, evidențiind tehnici tradiționale (cioplit, incizat, excizat, traforat, pictat), dar şi vechi motive decorative şi simboluri, care s-au perpetuat în timp.

În cadrul expoziției găzduite de Muzeul de Artă Populară Constanța, publicul poate vedea o varietate de piese lucrate în decursul anilor de către Vasile Moldoveanu: obiecte de cult (icoane pe sticlă, icoane de vatră, cruci de mână, pristornice, candele, troițe și cruci de masă), piese de uz gospodăresc (lăzi de zestre miniaturale, sărărițe, blidare), dar și cu valoare ceremonială (furci de tors).

Vasile Moldoveanu este un colaborator valoros și constant al Muzeului de Artă Populară Constanţa, fapt probat prin numeroasele sale participări la manifestările organizate de instituție. De peste două decenii, meșterul popular din Moreni a venit la Constanţa, făcând cunoscute tehnicile de lucru și ornamentare a obiectelor din lemn pe care le creează, precum și modul în care unele forme tradiționale și motive decorative s-au conservat și au evoluat de-a lungul timpului.

Vernisajul expoziției „Vasile Moldoveanu – 60 de ani în slujba prelucrării artistice a lemnului” este programat miercuri, 14 august, de la ora 16.00.

Zilele acestea, între 14 și 18 august, meșterul Vasile Moldoveanu participă la manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”, organizată în fața muzeului, unde va face demonstrații de lucru.

Related Articles

Back to top button