O nouă sesiune Rabla Plus
Începând de luni, 19 august 2024, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice în cadrul Programului Rabla Plus.
Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul programului, iar persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare, în limita sumelor alocate.
Sumele alocate pentru cea de-a III-a etapă de înscrieri în cadrul Programului Rabla Plus sunt următoarele:
- Etapa a III-a: 19 august – 25 noiembrie 2024
– Persoane fizice – 100.000.000 lei;
- Etapa a III-a: 19 august – 19 septembrie 2024
Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul programului și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM.
În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.
Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:
- 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
- 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
- 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.