Percheziții domiciliare într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul București, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
Activitățile s-au desfășurat în continuarea a trei percheziții domiciliare efectuate, în aceeași cauză, la data de 13 august a.c., în municipiul București.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 25 iulie a.c., un bărbat, de 59 de ani, cu scopul obținerii unor foloase materiale injuste, s-ar fi folosit de un cont bancar deschis pe numele unei societăți comerciale și l-ar fi indicat, ulterior, unui furnizor de servicii, ca aparținând unei alte societăți comerciale (colaboratoare veche a furnizorului de servicii în cauză).
Astfel, prin inducerea în eroare a persoanei juridice vătămate, s-ar fi efectuat un transfer bancar de 300.000 de lei.
Ulterior, suma de bani a fost indisponibilizată urmând a fi supusă măsurii sechestrului asigurător.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 2.430 de euro, 3.500 de lei, înscrisuri cu valoare probatorie, aproximativ 17,6 grame de substanță albă, pulverulentă, două cântare de mare precizie, un dispozitiv pentru vidat, două pachete conținând foi pentru confecționarea țigaretelor și un telefon mobil.
Totodată, în cauză a fost pus în executare un mandat de aducere. Persoana bănuită de comiterea faptelor a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța pentru audieri.
În acest caz cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și cel al jandarmilor Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.