Actualitate

Avarie la instalația de producere a energiei termice în CET PALAS. Furnizarea energiei termice, oprită

Termocentrale Constanța informează consumatorii că înregistrează o avarie la instalația de producere a energiei termice în CET PALAS.

Pentru executarea lucrărilor de remediere, Termocentrale Constanța este nevoită să sisteze furnizarea energiei termice către principalul său client, Termoficare Constanța, și implicit către consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța. Oprirea se va face în data de 29 august începând cu ora 12:30, pentru o perioadă de aproximativ 48 de ore.

După finalizarea lucrărilor se va proceda la umplerea instalațiilor din centrală și, ulterior, la încărcarea magistratelor de transport. Aceste lucrări pot fi efectuate numai cu oprirea totală a instalațiilor de producere. Operatorul Termoficare Constanța a fost informat cu privire la programul de oprire.

„Înțelegem disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile în vederea repunerii în funcțiune a instalațiilor de producere a energiei termice în timpul estimat. Informații suplimentare pot fi obținute, în regim non – stop, de la Dispeceratul Termocentrale Constanța, la numărul de telefon: 0241 585 300”, au transmis reprezentanții Termocentrale Constanța.

Related Articles

Back to top button