Tineri din Constanța prinși de jandarmi cu substanțe interzise asupra lor
Ieri, 11.09.2024, în jurul orei 22:30, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare de rutină pe strada Plantelor din municipiul Constanța, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat trei tineri, cu vârsta de 20 de ani, care au devenit agitați la observarea echipajului. Acest fapt i-a determinat pe oamenii legii să-i legitimeze și ulterior să îi controleze corporal.
În urma efectuării controlului corporal, jandarmii au descoperit asupra unuia dintre tineri un pliculeț din plastic care conținea o substanță vegetală de culoare verde-oliv și un dispozitiv tip ”grinder” cu urme de resturi vegetale în el, iar asupra altuia o cutiuță cu foi de țigarete și un plic de plastic în interiorul căruia erau bucăți din aceeași substanță vegetală de culoare verde oliv.
Cei doi tineri asupra cărora au fost găsite pliculețele cu substanța presupusă a fi interzisă au fost conduși la sediul jandarmeriei, unde le-au fost întocmite acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise.
Substanțele găsite au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor.