Actualitate

Universitatea Ovidius din Constanța va implementa un proiect european pentru atestarea abilităților non-tehnice dobândite de beneficiarii burselor Erasmus Plus

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în calitate de partener, a obținut finanțare pentru un nou proiect european, cu titlul „Erasmus Mobility as Micro-credential” (ERASMUSNESS), în valoare de 400.000 de euro, finanțat prin Programul european Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniile educației, formării și tineretului, prezentate de ONG-urile europene.

Scopul proiectului ERASMUSNESS este acela de a identifica, evalua și recunoaște competențele non-tehnice (soft skills) pe care studenții și personalul instituțiilor de învățământ superior le dezvoltă în timpul mobilităților Erasmus Plus.

„Ne dorim o validare mai cuprinzătoare și relevantă a experienței Erasmus Plus, care să sprijine atât dezvoltarea personală a participanților, cât și inserția lor profesională. Vom încerca să creăm un cadru integrat printr-un sistem de recunoaștere cu insigne digitale, oferind o modalitate standardizată de a certifica și valorifica aceste competențe pentru toate instituțiile de învățământ superior implicate în schimburile de mobilități internaționale. Insignele digitale și micro-certificatele vor oferi un mijloc concret și verificabil prin care studenții și personalul pot demonstra abilitățile dobândite în cadrul burselor Erasmus Plus”, a menționat ec. dr. Răzvan-Ionuț Drugă, managerul de proiect din partea UOC.

Proiectul Erasmus Mobility as Micro-credential (ERASMUSNESS) va fi implementat pe o durată de 26 luni, fiind realizat în cadrul unui consorțiu format din șase organizații, al cărui lider este garagErasmus Foundation (Italia). Ceilalți parteneri instituționali sunt: Universitatea Ovidius din Constanța (România), Czech Technical University (Republica Cehă), National Polytechnic Institute of Toulouse (Franța), University of Siena (Italia), Dokimazo (Italia).

Related Articles

Back to top button