Actualitate

”Zilnic, un pas în plus pentru sănătate” sau cum prevenim sedentarismul

Doar 20% dintre români practică un sport sau o activitate fizică în mod regulat! Procentul este foarte scăzut, ținând cont că sedentarismul este factor favorizant în apariția multor boli prevenibile. Medicii spun că nu trebuie neapărat să practicăm un sport sau să ne facem abonament la sală, ci sunt suficiente câteva schimbări mici, dar foarte importante pentru starea fizică și psihică. Direcția de Sănătate Publică din Constanța derulează, luna aceasta, campania “Zilnic un pas în plus pentru sănătate”. Aflăm detalii în materialul următor.

Autoritățile derulează luna aceasta, la nivel național, campania de informare, educare, comunicare „Zilnic un pas în plus pentru sănătate!” a cărei temă urmărește prevenirea sedentarismului în rândul adulților și tinerilor și are ca scop informarea populației cu privire la îmbunătățirea stării de sănătate prin practicarea activităților fizice în mod regulat. Direcția de Sănătate Publică din Constanța implementează campania la nivel de județ, iar medicii specialiști vin cu recomandări.

”Tot mai multe studii ne arată că stilul de viață sedentar poate duce la probleme serioase de sănătate. Această campanie încurajează oamenii să integreze mișcarea în rutina lor zilnică indiferent de forma acesteia. Încurajez oamenii să-și găsească propriul ritm și să facă zilnic câteva minute de mișcare. Spre exemplu să urce scările în loc de a lua liftul sau să facă o plimare scurtă în timpul pauzei de prânz. Oamenii care vor introduce in rutina lor mișcarea vor observa că vor deveni mai energici, mai puțin stresați și chiar mai fericiți”, a declarat dr. RUXANDRA DELCĂ, Compartiment Promovarea Sănătății DSP C-ța 

OMS recomandă ca adulții cu vârsta cuprinsă între 18-64 de ani să practice săptămânal cel puțin 150-300 de minute de activitate fizică aerobă de intensitate moderată, sau cel puțin 75-150 de minute de activitate fizică aerobă de intensitate viguroasă, sau o combinație echivalentă de activitate de intensitate moderată și viguroasă. De asemenea, pentru o stare de sănătate mai bună adulții ar trebui să practice activități de întărire a mușchilor, de intensitate moderată sau intensă, cu implicarea tuturor grupelor musculare majore, în două sau mai multe zile pe săptămână. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel global, unul din patru adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică, ceea ce afectează atât sănătatea lor, cât și serviciile de sănătate și societatea în ansamblu.

”Mișcarea ajută la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, întărește musculatura și articulațiile și contribuie la o sănătate mentală mai bună. Practicarea zilnică a diverselor forme de activitate fizică previn afecțiunile cronice precum obezitatea, diabetul sau hipertensiunea arterială. Fiecare pas pe care îl facem contează pentru sănătatea noastră așa că invit pe toată lumea să facă zilnic un pas în plus pentru a-și îmbunătății sănătatea fizică și mentală”, a declarat dr. RUXANDRA DELCĂ, Compartiment Promovarea Sănătății DSP C-ța. 

Persoanele care sunt insuficient de active au un risc de deces cu 20% până la 30% mai mare în comparație cu persoanele care sunt suficient de active. Anual, aproximativ 10.000 de decese ar putea fi evitate dacă populația europeană ar fi mai activă din punct de vedere fizic. În România 91% dintre decese sunt provocate de boli cardiovasculare, boli cronice respiratorii, cancere sau diabet zaharat, boli a căror evoluție ar putea fi influențată în mod pozitiv de practicarea regulată a exercițiilor fizice.

Related Articles

Back to top button