Actualitate

O nouă monedă din argint intră în circuitul numismatic: „145 de ani de la nașterea Ceciliei Cuțescu-Storck”

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „145 de ani de la nașterea Ceciliei Cuțescu-Storck”.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

  • Metal: Argint;
  • Valoare nominală: 10 lei;
  • Titlu: 999‰;
  • Formă: rotundă;
  • Diametru: 37 mm;
  • Greutate: 31,103 g;
  • Cant: zimțat;
  • Calitate: proof.

Aversul monedei prezintă o compoziție grafică sub forma unei palete de pictură, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, inscripția „ROMANIA” și anul de emisiune „2024”. Reversul monedei redă portretul, numele Ceciliei Cuțescu-Storck și anii între care aceasta a trăit „1879”, „1969”.

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 510,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate. Monedele din argint cu tema 145 de ani de la nașterea Ceciliei Cuțescu-Storck au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.

Related Articles

Back to top button