Actualitate

CCINA Constanța sprijină Proiectul “Plusul necesar. Învățarea pe tot parcursul vieții”

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, prin Directorul General Ruxandra Serescu, a fost prezentă, astăzi, 23 septembrie a.c, la conferința de lansare a Proiectului “Plusul necesar. Învățarea pe tot parcursul vieții”. Acest proiect reprezintă un pas important în susținerea dezvoltării continue a competențelor profesionale ale angajaților din regiunea Sud-Est, fiind finanțat prin Fondul Social European Plus în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Organizat de Work Consulting SRL în parteneriat cu DMA Expert Consult SRL, proiectul își propune să sprijine recalificarea angajaților și adaptarea acestora la noile cerințe ale pieței muncii, care este în permanentă schimbare. Activitățile includ sesiuni de consiliere profesională și formare pe patru direcții cheie: inteligența emoțională, acordarea primului ajutor, gestionarea deșeurilor și cursuri de calificare tehnică pentru angajații specializați în întreținerea și repararea mecanică a echipamentelor.

În cadrul conferinței, Ruxandra Serescu, alături de reprezentanți ai autorităților și instituțiilor implicate în domeniul acoperit de obiectivul proiectului, a subliniat importanța sprijinului pe care CCINA îl oferă acestui tip de inițiative, care contribuie semnificativ la dezvoltarea profesională pe termen lung a forței de muncă.

Proiectul “Plusul necesar. Învățarea pe tot parcursul vieții” oferă angajaților resurse esențiale pentru a face față provocărilor impuse de o piață a muncii dinamică, contribuind astfel la creșterea competitivității și a calității vieții acestora.

CCINA Constanța reconfirmă angajamentul său ferm de a sprijini în mod constant proiectele de dezvoltare profesională continuă.

Related Articles

Back to top button