„Doctorialele Ovidiene” – a doua ediție a sesiunii de comunicări științifice a doctoranzilor, la Universitatea Ovidius din Constanța
Institutul Studiilor Doctorale (ISD) din cadrul Universității Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 25-26 octombrie 2024, cea de-a doua ediție a sesiunii de comunicări științifice a doctoranzilor – „Doctorialele Ovidiene”.
Dezbaterile la care vor participa doctoranzii în cadrul manifestării vizează aspecte cheie pentru evoluția lor în domeniul doctoral, printre care: organizarea studiilor doctorale în raport cu noile modificări legislative, diseminarea rezultatelor științifice către comunitate, importanța mobilităților academice pe parcursul studiilor doctorale, provocările și oportunitățile întâlnite de tinerii cercetători.
Totodată, prin intermediul sesiunii de comunicări științifice, doctoranzii au șansa de a-și expune rezultatele proiectelor doctorale în fața colegilor, exersând, în acest sens, strategii de comunicare academică adaptate. Aceștia au ocazia de a primi feedback din partea colegilor și a moderatorilor, contribuind, astfel, la îmbunătățirea competențelor lor în domeniul cercetării și prezentării, într-un context formativ cu multiple beneficii.
„Evenimentul își propune să contribuie la dezvoltarea și dinamizarea comunității academice a doctoranzilor din școlile doctorale ale UOC și le oferă participanților oportunitatea de a adresa întrebări și de a discuta elemente legate de tezele lor de doctorat. Prezența la manifestare a unor invitați de marcă din spațiul academic național și internațional, precum prof. univ. dr. Magni Mohr, de la The University of the Faroe Islands, conf. univ. dr. Tibor (Tiberiu) Hartel, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Mădălina Cocea, specialist în comunicare, de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, le va permite doctoranzilor confruntarea cu puncte de vedere multiple și avizate în domeniul cercetării de înalt nivel”, precizează prof. univ. dr. habil. Monica Vlad, directorul ISD.