ActualitateAdministratie

Visul unităților 3 și 4 de la Cernavodă devine realitate!

Pas istoric pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă! Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: „Este cu siguranță cea mai mare realizare a mandatului meu ca ministru al energiei: visul unităților 3 și 4 de la Cernavodă devine realitate. După decenii de așteptare, punem acest proiect strategic pe un drum fără întoarcere, iar în 2031-2032 vom avea două noi reactoare nucleare la Cernavodă.”

Consorțiul internațional care va realiza investiția este format din companii de renume mondial: Fluor și Sargent & Lundy din Statele Unite ale Americii, Atkins Realis din Canada, deținătoarea tehnologiei CANDU, și Ansaldo din Italia. Finanțarea proiectului este susținută și de statele participante, prin intermediul băncilor de import-export: USEXIM (3 miliarde de USD), Canada (2 miliarde de dolari canadieni, acord semnat la Ottawa) și Italia (2 miliarde EUR, acord semnat în februarie 2024). Statul român se angajează, de asemenea, să sprijine acest proiect strategic cu toate resursele necesare.

„Sper că v-am obișnuit cu veștile bune de la ministerul energiei. Aceasta le depășește pe toate și este cu siguranță cea mai mare realizare a mandatului meu ca ministru al energiei: visul unităților 3 și 4 de la Cernavodă devine realitate, după decenii de așteptare. În ultimele luni, au fost negocieri complexe între echipele Energonuclear, compania de proiect, și consorțiul internațional selectat pentru realizarea investiției. Vineri, Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica a votat în unanimitate pasul următor, iar ministerul a solicitat suplimentarea ordinii de zi pentru AGA Nuclearelectrica din 14 noiembrie cu aprobarea contractului pentru realizarea unităților 3 și 4, care va fi semnat într-un cadru special, cu ocazia COP 29, la Baku.

Investiția în reactoarele 3 și 4 a fost blocată timp de decenii. Reușim astfel să punem proiectul pe un drum fără întoarcere, cu parteneri serioși, cu o tehnologie deja validată prin operarea unităților 1 și 2, care au fost și sunt printre cele mai performante reactoare nucleare din lume. Programul nuclear civil românesc merge mai departe și înseamnă șansa României de a avea energie sigură, la un preț accesibil și fără emisii de CO2. Facturi mai mici pentru români, competitivitate pentru companiile românești, locuri de muncă și dezvoltare.

Nu se compară nimic cu satisfacția de a duce lucrurile la bun sfârșit. Proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă este cel mai important demers pentru sistemul energetic național — și a fost cel mai greu din întreg mandatul echipei mele. Îi felicit pe toți cei care au contribuit la acest succes și le mulțumesc pentru munca neobosită,” a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Pentru Adunarea Generală Extraordinară a SNN din 4 noiembrie, ministerul energiei, în calitate de acționar majoritar, a solicitat completarea ordinii de zi, între altele, cu următoarele puncte:

  1. Aprobarea rezultatului negocierilor privind atribuirea contractului de Servicii de inginerie si servicii de management de proiect (Contractul EPCM) pentru Proiectul Unitatile 3 si 4 CNE Cernavoda, respectiv a unor aspecte de oportunitate comerciala.
  2. Aprobarea incheierii Contractului EPCM (Inginerie, Procurare si Management al Constructiei) privind Unitatile 3 si 4 CNE Cernavoda, intre societatea EnergoNuclear S.A. si Asocierea FCSA formata din Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Sucursala Bucuresti Branch, Candu Energy Inc., Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. si Sargent & Lundy Energie S.R.L.
  3. Aprobarea mandatarii Directorului General al EnergoNuclear S.A. sa semneze, in numele si pe seama societatii EnergoNuclear S.A., Contractul EPCM (Inginerie, Procurare si Management al Constructiei) privind Unitatile 3 si 4 CNE Cernavoda, intre EnergoNuclear S.A. si Asocierea FCSA formata din Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Sucursala Bucuresti Branch, Candu Energy Inc., Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. si Sargent & Lundy Energie S.R.L.
  4. Aprobarea Deciziei de Investire I si trecerea in Etapa a II-a – Lucrari preliminare aferenta Proiectului Unitatile 3 si 4 CNE Cernavoda.

Investiția în noile reactoare de la Cernavodă marchează o nouă etapă în cooperarea internațională a programului nuclear civil românesc, cu implicarea directă a unor parteneri strategici din Statele Unite, Canada și Italia. Acest parteneriat asigură expertiza tehnică necesară și resursele financiare esențiale pentru succesul proiectului. Se pun astfel bazele unui sistem energetic modern, capabil să răspundă provocărilor climatice și cerințelor economice ale viitorului.

Ministerul Energiei reafirmă angajamentul său pentru implementarea proiectelor de investiții strategice și pentru asigurarea unui mix energetic echilibrat, în care energia nucleară joacă un rol esențial în atingerea obiectivelor de decarbonare și în asigurarea independenței energetice a României.

Related Articles

Back to top button