Actualitate

Conferința „Viitor privit cu teamă, trecut tratat cu indiferență. Paradox al generației noastre”

Profesorul Adrian Cioroianu, un renumit istoric, dar și fost diplomat, ministru al afacerilor externe, cu o vastă experiență în analiza contextului social și politic contemporan, dar și actual director al Bibliotecii Naționale a României a fost prezent la Universitatea Ovidius din Constanța pentru a pune în discuție un subiect extrem de actual, atât pentru generația de astăzi, dar și pentru generațiile mai vechi. Conferința „Viitor privit cu teamă, trecut tratat cu indiferență. Paradox al generației noastre” a adus în prim-plan provocările cu care se confruntă generația tânără, dar și responsabilitățile pe care le au față de viitorul societății. Tinerii trăiesc într-o lume marcată de schimbări rapide, instabilitate economică, crize climatice și conflicte geopolitice. La rândul său, trecutul, deși plin de lecții valoroase, este adesea tratat cu indiferență, ceea ce face ca învățarea din istorie să fie o provocare.

De multe ori, trecutul este perceput ca un simplu bagaj pe care nu îl mai dorim, în loc să fie o sursă de inspirație și învățătură. Profesorul a subliniat importanța de a privi înapoi, de a învăța din greșelile anterioare și de a înțelege cum aceste lecții pot contribui la construirea unui viitor mai bun. În cadrul conferinței, au fost discutate și soluții pentru a aborda aceste provocări. De asemenea, el a subliniat rolul educației în formarea unei generații responsabile, capabile să navigheze prin complexitatea lumii contemporane.

Conferința a fost bine primită de studenți și profesori, generând discuții animate și întrebări din partea celor prezenți. Participanții au avut ocazia să își exprime opiniile și să dezbată despre modul în care pot contribui la o societate mai bună, în ciuda provocărilor cu care se confruntă.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România.

Related Articles

Back to top button