UOC a prezentat rezultatele obținute în cadrul proiectului european PLAYS
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, recent, evenimentul „Outcomes and promotion of the PLAYS programme among national stakeholders”, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele obținute în cadrul proiectului Practical Learning to Advance Youngsters in Sport (PLAYS).
La conferință au participat reprezentanți ai asociațiilor și cluburilor sportive, ai instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri din țară, interesați de promovarea unui stil de viață sănătos al copiilor prin sport.
„O resursă educațională importantă, dezvoltată în ultimii doi ani și jumătate în cadrul proiectului, este platforma PLAYS – https://theplatform.playsproject.eu/ – unde pot fi accesate, în mod gratuit, materiale destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, care promovează diferite activități de petrecere a timpului liber, ce pot contribui la bunăstarea și dezvoltarea lor fizică și psihică. De asemenea, un alt rezultat important obținut în cadrul proiectului este un ghid ce conține recomandări nutriționale și pedagogice, care reprezintă un sprijin valoros în dezvoltarea copiilor pe mai multe planuri, cum ar fi: îmbunătățirea abilităților cognitive și sociale, stimularea incluziunii pentru copiii cu oportunități reduse și perfecționarea aptitudinilor de comunicare”, precizează conf. univ. dr. Antoanela Oltean, managerul proiectului din partea UOC.
Proiectul Practical Learning to Advance Youngsters in Sport (PLAYS), contract nr. 101049381, finanțat prin Programul Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este realizat în cadrul unui consorţiu din care fac parte nouă organizații, Universitatea Ovidius din Constanța (România) având calitatea de instituție coordonatoare. Celelalte organizații implicate sunt: European Culture and Sport Organization (Italia), Verde Foundation (Polonia), Portuguese Swimming Federation (Portugalia), Italian Association of Culture and Sport (Italia), International Workers and Amateurs in Sports Confederation (Austria), Nova Child (Franța), Asociația CPDIS (România), Stichting Sportservice Noord-Brabant (Țările de Jos).