CyberCon România 2024: Prima zi a conferinței facilitează dialogul internațional privind provocările și soluțiile în securitatea cibernetică

CyberCon Romania 2024, organizată de Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației (ARASEC), în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite în România, a debutat astăzi la Reprezentanța Comisiei Europene din România. Evenimentul reunește experți din instituții publice, companii private și universități pentru a dezbate provocările actuale ale securității cibernetice și necesitatea unei cooperări internaționale.
În deschiderea conferinței, prof. dr. Ioan Bacivarov, președintele ARASEC, a adus în atenție provocările naționale și europene de securitate cibernetică și importanța unor astfel de manifestări științifice în identificarea soluțiilor adecvate. El a evidențiat eforturile ARASEC în promovarea unei culturi a securității cibernetice și necesitatea unei colaborări strânse între toți factorii implicați.
Peter Hansen, reprezentant al Ambasadei SUA în România, a subliniat necesitatea critică a colaborării în era digitală și importanța asigurării unor ecosisteme digitale fiabile, securizate și reziliente în contextul amenințărilor cibernetice în creștere. Discursul său a evidențiat angajamentul Parteneriatului Strategic SUA- România pentru „solidaritatea digitală” în promovarea încrederii, transparenței și libertății, contracarând în același timp exploatarea autoritară a instrumentelor digitale.
Printre discuțiile cheie din prima zi s-au numărat reziliența infrastructurilor critice și colaborarea între sectoarele civil și militar pentru consolidarea apărării cibernetice. Personalități din domeniu au împărtășit bune practici și soluții pentru protejarea rețelelor naționale de atacuri sofisticate.
CyberCon România continuă mâine cu noi sesiuni de discuții și prezentări inovative dedicate protecției împotriva amenințărilor cibernetice globale.



