ActualitateEducație/Cultura

„Muzicanții din Bremen” ajung la teatrul „Căluțul de Mare”

Duminică, 24 noiembrie cu începere de la orele 10:30 și 12:00, actorii Teatrului „Jean Bart” vă invită să vizionați spectacolul „Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, în regia lui Vitalie Drucec, o poveste savuroasă despre aventurile a patru prieteni din lumea animalelor, un spectacol dedicat copiilor cu vârste de peste 6 ani. Spectacolele sunt găzduite de Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”.

Un măgar, un cățel, o pisică și un cocoș, animale devenite inutile în gospodărie din cauza vârstelor lor înaintate, anticipând sfârșitul tragic ce le este predestinat, hotărăsc să-și părăsească stăpânii. Lăsând în urmă o viață întunecată de trudă, acestea plănuiesc să meargă la Bremen pentru a-și câștiga traiul din muzică. Un plan temerar, însă cu mult mai inspirat decât alternativa unei morți sigure. Pe drum, atrași de o lumină, ajung la casa unor tâlhari, care se ospătează din prada de cu zi. Cei patru decid să-i sperie pe hoți, punându-i pe fugă. Morala nu este derivată din motivul triumfului binelui asupra forțelor răului, așa cum reiese din definiția basmului. Mai degrabă, accentul cade aici asupra sentimentului de inutilitate căpătat odată cu înaintarea în vârstă și de încercarea de a atinge un ideal.

Distributie: Costel Zamfir, Mihai Gălățan, Andra Colidiuc/Oana Pisaroglu, Cristi Naum, Nicoleta Lungu, Nelu Serghei, Irina Naum, Ionel Durbală

Coregrafie – Oana – Lavinia PISAROGLU

Scenografie – Adrian SURUCEANU

Costume: Stela Verebceanu

Compozitor: Marian Stârcea

Textier: Liliana Stârcea

Related Articles

Back to top button