Actualitate

Lansarea proiectului „Stagii de practică pentru dezvoltarea competențelor viitorului”, la Universitatea Ovidius din Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a demarat proiectul „Stagii de practică pentru dezvoltarea competențelor viitorului”, cod SMIS 317890, cofinanțat prin Fondul Social European+, în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027.

Proiectul implementat de UOC în parteneriat cu G.S. Training Serv SRL are ca scop principal îmbunătățirea calității pregătirii practice a peste 400 de studenți și masteranzi din cadrul universității, ale căror competențe sunt din domeniul socio-economic și din cel al ingineriei.

„Activitățile pe care le vom desfășura în cadrul proiectului includ organizarea de stagii de practică, a unor cursuri specializate și a unei serii de evenimente de interacțiune directă cu angajatorii, prin intermediul cărora ne dorim să le oferim studenților noștri o punte solidă între teorie și practică, pregătindu-i pentru provocările reale ale pieței muncii. Este un pas important în misiunea noastră de a asigura o educație relevantă și de calitate”, precizează prof. univ. dr. habil. Mihaela Rus, managerul proiectului.

Proiectul „Stagii de practică pentru dezvoltarea competențelor viitorului” este implementat pe o perioadă de 24 luni, începând cu luna noiembrie 2024, și are o valoare totală de 4.875.408,94 de lei.

Related Articles

Back to top button