Turneul Motivațional “Eroul din tine” ajunge în comuna Cumpăna

Primăria și Consiliul Local ale Comunei Cumpăna, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, organizează vineri, 14 februarie 2025 un eveniment deosebit, dedicat tuturor elevilor liceului: Spectacolul Motivațional „Eroul din tine”.
Acest proiect educațional și artistic, coordonat de renumitul coregraf Edi Stancu, este unul dintre cele mai complexe programe de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți, oferindu-le tinerilor un cadru interactiv în care să învețe să-și gestioneze emoțiile și să-și descopere potențialul.
Programul, realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, va include trei reprezentații în cadrul Casei de Cultură din comuna Cumpăna, astfel încât să bucure, inspire și motiveze toți elevii liceului, fiecare dintre ele fiind o experiență unică.
Evenimentul va cuprinde un program artistic interactiv, susținut de Trupa TODAY și coordonat de Edi Stancu, îmbinând elemente spectaculoase de Muzică, Coregrafie, Acrobație și Magie.
Prin acest concept inovator, adolescenții vor fi ghidați să-și descopere vocația, să fie mai conștienți de alegerile lor și să învețe importanța responsabilității în viața de zi cu zi.
Turneul „Eroul din tine” a ajuns deja în numeroase orașe din țară și a avut un impact profund asupra a mii de tineri, ajutându-i să își construiască încrederea în sine și să își urmeze pasiunile.
Pe 14 februarie, acest mesaj puternic va fi transmis și copiilor din comuna Cumpăna, oferindu-le o experiență educațională memorabilă.