ActualitateSanatate

A fost în comă, iar acum se recuperează la Spitalul Sfântul Sava

Vasile Racoțea, în vârstă de 38 de ani, a intrat în comă, după ce un copac a căzut peste el. Medicii erau rezervați în privința șanselor lui de a se mai trezi vreodată, însă Vasile a reușit să depășească așteptările. Din păcate însă avea o fractură a coloanei, care i-a provocat paralizia ambelor picioare.

După ce a fost stabilizat, tânărul a fost operat, iar acum se află în proceduri de recuperare medicală la Spitalul „Sf. Sava” – Ilfov.

Aici, Vasile urmează, încă din prima zi de internare, un regim intensiv de recuperare medicală, cu mai multe ședințe diferite, în fiecare zi, de kinetoterapie, fizioterapie și masaj terapeutic/reflexoterapie, pentru a-și recăpăta mobilitatea.

La momentul internării, Vasile abia dacă putea să stea în poziția așezat la marginea patului. În mai puțin de două săptămâni de terapie în regim intensiv, pacientul reușește deja să se ridice singur și să stea mai mult timp în picioare. Începe să simtă membrele și, cu ajutorul kinetoterapeuților, face primii pași.

Acum, Vasile este mai încrezător, se așază asistat în scaunul rulant și poate să-l manevreze singur.

Încă nu poate să-și folosească picioarele fără sprijin specializat, însă sunt speranțe mari că situația lui se va îmbunătăți, cu efort susținut și cu procedurile de recuperare medicală intensivă.

În această perioadă, pacienții Spitalului „Sfântul Sava cel Sfințit” beneficiază de pachete de internare cu dublarea numărului de ședințe de kinetoterapie, fizioterapie, masaj terapeutic, la prețuri reduse cu 25%.

În pachetul de 7 zile, pacienții au incluse 14 ședințe de kinetoterapie, 7 ședințe de fizioterapie, 7 ședințe de masaj terapeutic/reflexoterapie și vizită medicală multidisciplinară (linie de gardă).

Programele de recuperare medicală intensivă sunt personalizate în funcție de afecțiunea și starea pacientului.

Cei cu afecțiuni neurologice, precum AVC, care afectează vorbirea, primesc ședințe gratuite de logopedie și consiliere psihologică.

Internarea pacienților se face în saloane cu 1, 2 și 3 paturi. Sunt incluse 3 mese pe zi, cu hrană proaspăt preparată în bucătăria proprie.

Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală „Sfântul Sava”:

  • 0724.021.090 | 0724.338.881
  • contact@spitalulsfantulsava.ro
  • Str.Cozieni nr 2, Pantelimon, Ilfov

Related Articles

Back to top button