FOTO. Exercițiu ARSVOM la bordul remorcherului „Hercules”, cu studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a desfășurat, în data de 13 mai 2026, un exercițiu practic dedicat utilizării echipamentelor de combatere a poluării marine, la bordul remorcherului Hercules.
La activitate au participat și studenți ai Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din anul IV de studiu, care au avut ocazia să observe și să utilizeze echipamentele specifice intervențiilor în caz de poluare marină.
Exercițiul a avut ca scop familiarizarea viitorilor ofițeri de marină cu procedurile de intervenție și cu tehnicile utilizate pentru limitarea și combaterea poluării pe mare, într-un cadru practic și aplicat.
Pe parcursul activității au fost prezentate echipamentele utilizate în astfel de intervenții, modul de operare al acestora, precum și procedurile de acțiune în situații de urgență maritime.
Reprezentanții ARSVOM au subliniat importanța pregătirii practice a viitorilor specialiști din domeniul naval și necesitatea colaborării între instituțiile maritime pentru protejarea mediului marin și creșterea siguranței navigației.




