„LU’MINA-N DAR DE ÎNVIERE”, O SEARĂ DE SUFLET ȘI SOLIDARITATE LA SALA CLUB SNC
În atmosfera solemnă a sărbătorilor pascale, Sala Club SNC din Constanța a fost din nou neîncăpătoare și asta pentru că a fost gazda unui eveniment deosebit, „Lu’mina-n dar de Înviere”, acolo unde puterea de a dărui și solidaritatea și-au dat mâna, totul pentru o cauză nobilă, cea a strângerii de fonduri pentru debutul construirii primului complex filantropic din Dobrogea, proiectul de suflet al preotului Claudiu Banu. Cea de-a doua ediție a concertului caritabil a fost pus în scenă de Asociația Sol Maris, în parteneriat cu trustul de presă Cuget Liber Antena 3 Constanța, alături de parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina”.
„Suntem la a doua ediția Lu’mina-n dar de Înviere”, un concert cu dublu caracter. În primul rând al rugăciunii cântate, dar și al filantropiei, pentru că împreună ne dorim foarte mult să aducem la cunoștința tuturor constănțenilor despre Complexul Filantropic din Techirghiol, un complex foarte ambițios, amplu, menit să ajute toți oamenii care au nevoie de ajutor”, a declarat preotul Claudiu Banu, parohul Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța.
„Este pentru a doua oară când se face un astfel de spectacol, „Lu’mina-n dar” pentru cei care au nevoie de adăpost, cei care au nevoie de o mână de ajutor pe care părintele Banu o întinde și pentru care suntem și noi aici alături de dumnealui ”, completează președintele Asociației Sol Maris, Carmen Lungu.
Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea și prezența Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
„Muzica ne înnobilează, ne ridică, ne face inima mai largă și mai bună și ne apropie pe unii de alții, de aceea încurajez muzica întotdeauna și mai ales muzica religioasă”, a declarat ÎPS TEODOSIE, Arhiepiscopul Tomisului.
Încă de la prima ediție a evenimentului „Lu’mina-n dar”, atât managerul Cermed Constanța, Iuliana Bara, dar și reprezentanții M&M Dental Team, Simona Mina și doctorul Cristian Mina s-au remarcat prin implicarea lor activă în proiectele filantropice, demonstrând un angajament deosebit față de comunitate, iar a doua ediție a spectacolului caritabil a fost o continuare a acestei tradiții. Prin sprijinul lor constant, Cermed Constanța și M&M Dental Team, dau un exemplu de bune practici și de solidaritate față de semeni.
„E o plăcere pentru mine de fiecare dată să vin la evenimente organizate de Cuget Liber Antena 3 Constanța. Părintele Banu întradevăr are o inițiativă care este de felicitat. Acesta ajută atât de mulți oameni și într-o perioadă atât de încărcată spiritual chiar am venit cu mare drag aici la acest eveniment ”, a punctat Iuliana Bara, manager Cermed.
Evenimentul „Lu’mina-n dar de Înviere”, aflat la a doua ediție a adus în fața publicului foarte multă emoție, prin glasurile deosebite ale artiștilor care au urcat pe scenă, dar și prin atmosfera de poveste ce a dăinuit timp de câteva ore în sala club SNC. Constănțenii s-au putut bucura de momente muzicale excepție, de emoție și o atmosferă solemnă creată de cei care au urcat pe scenă, precum părintele profesor Doru Pantazi, alături de arhidiaconul Ionuț Boancheș, acompaniați la pian de către arhidiaconul Valentin Vădănoiu într-o seară dedicată harului muzical și a misiunii umanitare.
Maria Coman, voce inconfundabilă, a impresionat prin interpretări pline de emoție, descriind muzica drept un „dar ce aduce oamenii împreună”
Publicul constănțean a fost trup și suflet alături de îndrăgită artistă Maria Coman, o emblemă a muzicii bizantine românești, cunoscută pentru interpretările sale autentice și pasiunea cu care promovează tradițiile muzicale bizantine. Cu o voce angelică și o profundă înțelegere a repertoriului religios, Maria reînvie melodiile ancestrale cu o sensibilitate unică. Aceasta a fost acompaniată de Grupul Bizantin „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța.
„M-am bucurat să văd că această muzică este ascultată și primită cu toată inima de către publicul constănțean. Cu drag sper să mai revin aici, cât de curând. Mă bucur de faptul că întreaga comunitate îl spijină pe părintele Banu și de faptul că există astfel de evenimente care sunt initiate de oameni cu suflet care înțeleg ce înseamnă empatia, ce înseamnă dragostea cu adevărat și pun în practică cuvintele Mântuitorului. Mai cu seamă faptul că părintele Banu îi adună și îi îndrumă pe această cărare. Nu pot decât să îndemn pe toată lumea care aude de proiectul părintelui și care își doresc să fie aproape să facă acest lucru cu tot sufletul pentru că nimic din ce este bun nu rămâne nerăsplătit” a declarat interpreta de muzică bizantină, Maria Coman.
Complexul Așezămintele filantropice „Sfântul Mare Mucenic Mina” va cuprinde Așezământul filantropic „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare”, dedicat mamelor și copiilor aflați în dificultate, deja în funcțiune de patru ani, Așezământul filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, pentru persoane vârstnice, cu 75 de locuri, o secție specială de 10 locuri dedicată persoanelor dependente de alcool și de stupefiante și o capelă de rugăciune și reculegere pentru toți rezidenții Complexului filantropic, capelă care va avea și un părculeț pentru promenadă și odihnă.
„Lu’mina-n dar de Înviere” a fost un eveniment din suflet, pentru suflet, în care puterea de a face bine și de a aduce speranță în viața semenilor a fost prioritară.



