SĂPTĂMÂNA NAȚIONALĂ A SIGURANȚEI RUTIERE ÎN CUMPĂNA

Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere a continuat, astăzi, în comuna Cumpăna, unde polițiștii s-au întâlnit cu localnicii pentru a discuta despre importanța respectării regulilor de circulație.
Fie că vorbim despre pietoni, bicicliști, căruțași, copii sau adulți, siguranța rutieră este o responsabilitate comună.
Cu mult entuziasm, copiii de la școala din localitate, organizați în patrula școlară, ne-au arătat că, deși sunt mici, pot fi mari exemple de responsabilitate în trafic.
În completarea acestei inițiative, micuții de la Grădinița Baby Genius din Constanța au făcut o vizită specială la Serviciul Siguranță Rutieră, unde au aflat lucruri interesante despre cum pot fi în siguranță pe drumurile publice.
Educația rutieră începe de la cele mai fragede vârste, iar astfel de activități sunt pași esențiali spre un viitor mai sigur pentru toți participanții la trafic.



