Amalia Singuran și Raul Petre de la CSM Constanța, pe podium la Semimaratonul Gerar

Triatloniștii Amalia Singuran și Raul Petre au participat, în weekend, la Semimaratonul Gerar, un eveniment de tradiție pentru alergătorii din România, organizat la început de an în Campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.
Sportivii, antrenați de Cristian Doicescu, au luat startul în proba de cros pe distanța de 11 kilometri, obținând rezultate foarte bune într-o competiție cu un nivel ridicat.
Cronometrată cu 45:52, Amalia Singuran a încheiat cursa pe locul 2 la open, clasându-se totodată pe locul 1 la categoria de vârstă 16–29 de ani. La rândul său, Raul Petre a ocupat locul 2 în clasamentul general, precum și locul 2 la categoria 16–29 de ani, cu timpul de 37:40.
Pentru juniorii de la CSM Constanța, competiția a reprezentat o oportunitate importantă de a-și testa nivelul alergării, în perspectiva competițiilor majore programate în acest an.
În perioada 17 februarie – 10 martie, Amalia Singuran și Raul Petre vor participa, alături de Carol Popa, într-un cantonament de pregătire de trei săptămâni în Spania. Cei trei sportivi sunt componenți ai lotului național A, iar primele competiții importante ale sezonului sunt programate în luna aprilie.



