CONSTANȚA, LOCUL AL ȘASELEA PE HARTA JOCURILOR DE NOROC. SPECIALIȘTII ÎN TRATAREA ADICȚIILOR TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ

Jocurile de noroc câștigă tot mai mult teren în marile orașe, iar Constanța nu rămâne în urmă. Cu un număr de 75 de agenții de acest tip și o densitate mare de operatori raportat la populație, orașul de la malul mării devine tot mai dependent, la propriu și la figurat de acest tip de divertisment. Fenomenul atrage atenția și psihologilor, dar și a specialiștilor în tratarea adicțiilor care trag un semnal de alarmă cu privire la riscurile acestui tip de dependență.
Municipiul Constanța se poziționează pe locul șase într-un clasament național al orașelor și județelor cu cele mai multe agenții de jocuri de noroc, alături de centre urbane importante precum București, Iași, Craiova, Cluj-Napoca și Brașov. Potrivit datelor recente, Constanța și Brașovul înregistrează câte 75 de unități de profil fiecare. Densitatea este de aproximativ 3.500 de locuitori pentru fiecare agenție, ceea ce indică o prezență semnificativă raportată la populație. În plus, salariul mediu în județ se situează peste 4.570 de lei, ceea ce plasează orașul într-o zonă cu putere de cumpărare relativ ridicată, un factor care influențează direct consumul de servicii de divertisment, inclusiv cele oferite de industria jocurilor de noroc. Cu toate acestea, locuitorii orașului spun că aceste spații fie ar trebui închise, fie mutate la marginea orașului.
„Ar trebui eliminate, parcă țin minte că era un proiect de lege. Și chiar să se mute în exteriorul localității. Sunt foarte multe, nu există stradă pe care să nu găsești, chiar aici la 100 de metri. Sunt foarte multe. Oricum ar trebui luate măsuri urgente”, a declarat un constănțean.
„Jocurile de noroc distrug familii, distrug viețile. Nu sunt de acord cu jocurile de noroc”, a spus un alt tânăr.
„Ar trebui amplasate în locuri mai puțin accesibile, de exemplu mai la marginea orașului, astfel încât zic eu să ne protejăm în primul rând copiii”, a precizat o altă constănțeancă.
Fenomenul atrage atenția specialiștilor în tratarea adicțiilor dar și a psihologilor care trag un semnal de alarmă cu privire la riscurile acestui tip de dependență ce are un impact major asupra sănătății mintale, fiind comparabilă cu consumul excesiv de alcool sau cu utilizarea substanțelor interzise.
„Constanța la egalitate cu Brașovul pe locul șase, primele locuri fiind ocupate în ordine de către București, Iași, Cluj Napoca și Craiova. Deci iată că sunt orașele cele mai importante din România și care au potential turistic, orașe care atrag multă populație, mulți turiști cu venituri stabile care pot să joace la aceste locații. Clar este un comportament adictiv, este la fel de grav ca și dependența de alcool și substanțe pshihoactive și din acest motive a trebuie cumva reglementată la nivel național. S-au făcut pași importanți și aici mă refer la excluderea acestor săli de jocuri din localitățile cu un număr de locuitori sub 15 mii. Atât persoana adictivă, dar și familia ar trebui să se adreseze unui cabinet specializat terapeutic sau la un psiholog pentru a fi evaluat și a se stabili gradul de dependență, ulterior se stabilește programul de intervenție individualizat pe pacientul respectiv”, a declarat CRISTIAN OPRIȘAN, specialist în tratarea adicțiilor
Specialiștii subliniază faptul că tentația câștigurilor rapide, combinată cu accesibilitatea acestor servicii, mai ales în zone urbane aglomerate, crește riscul ca persoane vulnerabile precum tinerii, șomerii sau persoane aflate în dificultate emoțională să cadă pradă acestei adicții.
„Jocurile de noroc activează centrul plăcerii din creier cee ace ne face să ne dorim mai mult. Mai mult decât atât această adicție este alimentată de anumite reclame agresive, dar și de poveștile rare de success, iar persoanele care ajung să joace la jocuri de noroc au falsa impresie că se vor îmbogăți rapid și își vor rezolva problemele financiare mai ales. Există clar un semnul egal între aceste dependențe pentru că în momentul în care ajungi să fii dependent de ceva este un process foarte greu, la care se poate renunța foarte greu. E nevoie de prevenție și de conștientizarea persoanelor addictive astfel încât să scape de dependență. Sunt prinse într-un cerc vicios persoanele addictive pentru că au permanent acea speranță și frustrare în același timp că vor câștiga, că își vor îmbunătăți viața ” a transmis ELENA STAMBULI, psiholog
Orașul nostru rămâne un punct important pe harta jocurilor de noroc, iar odată cu această realitate, e nevoie de mai multă conștientizare și grijă față de efectele din spatele jocurilor de noroc și a consecințelor acestui fenomen.



