Un nou atac cu drone rusești, la granița cu Tulcea

Rusia a atacat din nou orașele de la granița Ucrainei cu România. Mai multe explozii au zguduit localitățile ucrainene în cursul nopții, după ce Rusia a lansat din nou drone și rachete asupra regiunilor din întreaga țară.
Exploziile s-au putut observa de pe malul românesc al Dunării de la Tulcea și Sulina. 13 apeluri s-au înregistrat la numărul unic de urgență 112 de la localnicii și turiștii care au auzit și au văzut exploziile și s-au speriat.
Autoritățile române nu au emis mesaj de tip Ro-Alert, însă au crescut nivelul de vigilență.
Orașul Harkov a fost ținta unor focuri intense, cel puțin 17 producându-se în doar 20 de minute. Autoritățile din Ucraina au anunțat că s-au înregistrat intreruperi masive de energie și valuri multiple de drone, iar un băiat în vârstă de 17 ani ar fi fost rănit.



