Elevi din Italia, în vizită la Tulcea în cadrul programului Erasmus+
La Sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea, administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, a primit vizita unei delegații formate din elevi și profesori ai Colegiului Național „Spiru Haret” Tulcea și ai Istituto Tecnico Industriale Statale „G. Cardano” Pavia, Italia, în cadrul programului Erasmus+.
Vizita liceului italian este prima mobilitate internațională găzduită în acest an de Colegiul „Spiru Haret” și se desfășoară în cadrul Acțiunii-cheie 1: Mobilitatea persoanelor în scopul învățării. Proiectul poartă titlul „Youth Leaders: Innovating Europe for a Better Tomorrow” și are ca scop formarea tinerilor lideri capabili să contribuie la construirea unui viitor sustenabil și digital pentru Europa.
„Ne bucurăm că ați ales Tulcea și Colegiul Național Spiru Haret pentru acest program. Eu însumi sunt absolvent al acestei instituții și mândru de colaborarea voastră. Sper să aveți timp să descoperiți frumusețile județului nostru, un loc dat mereu exemplu pentru conviețuirea multietnică și multiculturală. De-a lungul istoriei, Tulcea a fost un fel de mini Bruxelles, cu 14 etnii care trăiesc în armonie în această zonă”, a declarat Dumitru Mergeani, administratorul public al județului.
Proiectul Erasmus+ se concentrează pe dezvoltarea abilităților de leadership ale tinerilor și pe stimularea colaborării transfrontaliere, punând accent pe teme precum sustenabilitatea, cetățenia europeană și alfabetizarea digitală. Prin activități practice și schimburi culturale, elevi și profesori din Spania, Italia, Polonia, România, Turcia și Finlanda își vor dezvolta gândirea critică, competențele media și abilitățile interculturale necesare pentru o participare socială activă.



