Președintele ANRE, George Niculescu, ales vicepreședinte al Consiliului Reglementatorilor ACER

Decizia a fost adoptată miercuri, 17 septembrie 2025, la Copenhaga, prin consens, în cadrul ședinței a 134-a a BoR. Mandatul este de 2,5 ani și intră în vigoare imediat.
Astfel, România va participa direct și activ la configurarea politicii de reglementare a energiei la nivelul UE.
„Această alegere reprezintă o oportunitate: să transformăm presiunea în predictibilitate. Îmi propun să lucrăm la nivel european cu un cadru clar – PACT: Predictibilitate, Aplicare echitabilă, Coerență în reglementări și Transparență. Integrarea flexibilității (stocare, cerere-răspuns), reguli coerente pentru capacități transfrontaliere, creșterea competitivității economiilor europene și a încrederii consumatorilor, precum și reguli clare în piața de energie – acestea sunt prioritățile mele.
Contextul în care sectorul energetic funcționează este, în continuare, unul complicat. Campaniile de dezinformare și propaganda legată de energie pătrund în agenda noastră publică cu o eficiență alarmantă. Scopul acestor narațiuni nu este acela de a oferi soluții alternative, ci de a zdruncina încrederea în instituțiile noastre. De aceea, consider că mediul de reglementare trebuie să includă acum protocoale de pregătire cibernetică, strategii de comunicare publică și schimb de informații în colaborare cu alte instituții. Sectorul energetic european, ca și cel românesc, parcuge un maraton, nu un sprint, de aceea avem nevoie de reglementări adecvate pe termen lung, nu de viziune îngustă pe termen scurt.
Pentru România, alegerea mea în această calitate reprezintă o oportunitate de reprezentare consolidată la nivelul UE. ACER reunește autoritățile naționale de reglementare și fixează direcțiile comune de piață, adecvare și integritate.
Vreau să mulțumesc echipei mele, colegilor din ANRE, a căror muncă a făcut posibilă această demnitate. Este reușita lor pentru că au crescut încrederea internațională de care se bucură Autoritatea din România.”, a declarat George Niculescu, președinte ANRE.



