Educație/Cultura

Lecții de siguranță și demonstrații canine pentru elevii din Constanța

O altfel de zi pentru elevii din Constanța. Au fost așteptați, la ieșirea din școală, de polițiști, jandarmi și echipaje canine. Vorbim despre elevii școlilor din municipiul Constanța care, astăzi, au avut o altfel de întâlnire cu reprezentanții din MAI.

Au vorbit despre activitatea din spatele uniformei, dar și despre rolul important al câinilor polițiști și al celor ai jandarmilor.

Vedetele zilei au fost, bineînțeles, patrupedele care ajută la căutarea persoanelor dispărute, la prinderea celor urmăriți și la depistarea substanțelor interzise.

Discuțiile au fost și un prilej bun pentru a vorbi despre pericolele consumului de droguri și importanța alegerilor responsabile, dar și despre regulile de circulație.

Cu ajutorul polițiștilor rutieri, cei mici au învățat cum să traverseze corect strada și cum să fie atenți în trafic.

La final, polițiștii le-au vorbit despre cum pot fi în siguranță, în orice situație, dar și despre ce trebuie să facă atunci când se simt în pericol.

Astfel de întâlniri ne reamintesc că siguranța începe cu educația, iar fiecare zâmbet de copil este cea mai frumoasă răsplată pentru munca noastră de zi cu zi.

Related Articles

Back to top button