ActualitateSocial/Economic

Bunuri în valoare de 725.000 lei, confiscate de polițiștii de Frontieră, în perioada minivacanței de Crăciun

În perioada minivacanţei de Crăciun, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea unui control operativ şi fluent. Peste 3.300 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră.

La frontiera externă, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen, a fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. Acolo unde situația a impus-o au fost folosite, inclusiv, echipamentele mobile de control aflate în dotarea polițiștilor de frontieră. În ceea ce priveşte valorile de trafic înregistrate în perioada minivacanţei, 24 noiembrie – 28 decembrie, au efectuat formalitățile de control pentru aproximativ 367.000 persoane, cetățeni români și străini şi peste 72.000 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice întreprinse în  zonele de competenţă de la frontiera internă și cea externă a Uniunii Europene, în această perioadă poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 303 de infracţiuni şi contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 725.000 lei;
  • au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 163.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 81 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 55 cetăţeni români din diferite motive legale.
  • au fost efectuate aproximativ 51.400 verificări în aplicația Edac.

De asemenea, Poliția de Frontieră Română își consolidează permanent capacitatea de supraveghere și control a frontierei de stat prin integrarea tehnologiilor avansate în activitatea operativă. Sistemele aeriene fără echipaj (UAS) aflate în dotarea instituției reprezintă un instrument esențial în executarea misiunilor de supraveghere aeriană, menite să îmbunătățească monitorizarea frontierei de stat și să sprijine prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere sub toate formele.

În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră a acționat în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.

Related Articles

Back to top button