ActualitateAdministratiePolitica

Remus Negoi, senator USR de Constanța: „Fără presiune publică nu se pot întâmpla lucruri”

Liderii USR Constanța au prezentat o serie de proiecte și măsuri cu impact direct asupra comunității, oferind totodată clarificări legate de pensiile magistraților și de activitățile neautorizate care au loc pe plajele din oraș.

Printre proiectele locale majore susținute de USR Constanța se numără construcția Spitalului Mama și Copilul, un corp medical dedicat ginecologiei și obstetricii, pediatriei și neonatologiei. În 2023, finanțarea unității medicale a fost pusă în pericol, însă intervențiile parlamentarilor USR au permis reintroducerea proiectului în PNRR. Termenul de finalizare este iunie 2026, iar lucrările au atins un grad de realizare de aproximativ 30%.

Situația activităților neautorizate de pe plajele constănțene a fost un alt subiect important abordat de liderii USR, care susțin necesitatea unor modificări legislative pentru protejarea mediului și o administrare corectă a spațiilor de pe litoral, astfel încât acestea să aducă beneficii economice reale orașului.

Una dintre cele mai dezbătute probleme la nivel național rămâne cea a pensiilor speciale ale magistraților. Recent, CSM a primit din partea Guvernului un nou proiect, prin care se propune creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, recalcularea pensiilor după o formulă mai strictă și o perioadă de tranziție de 15 ani. Liderii USR subliniază că avizul CSM și finalizarea rapidă a procedurii sunt esențiale, pentru că de această reformă depinde accesul României la noi fonduri europene.

În continuare, parlamentarii USR transmit că vor susține proiectele majore ale comunității constănțene și vor sprijini interesele celor care i-au votat.

Related Articles

Back to top button