Arta de la Constanța cucerește Madridul: 35 de artiști UOC expun în „Weartable – art to wear”

În perioada 1–7 decembrie 2025, 35 de masteranzi și cadre didactice de la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța expun la Madrid o selecție de lucrări în cadrul expoziției interdisciplinare „Weartable – art to wear”, deschisă pe Calle Estudios nr. 1. Evenimentul are loc în cadrul colaborării academice dintre Escuela de Arte 3 Madrid și Facultatea de Arte a UOC, fiind susținut prin Programul Erasmus+.
Expoziția reunește creațiile masteranzilor din programul Studii Interdisciplinare în Artele Vizuale, alături de lucrări realizate de cadrele didactice ale Facultății de Arte. Proiectul propune un concept cu caracter de laborator, aflat la granița dintre educație, cercetare artistică și expresia contemporană a artei decorative, unde bijuteria devine un obiect conceptual, purtător de identitate și simbol.
Curatorul expoziției, conf. univ. dr. Lelia Pîrvan-Rus, explică faptul că demersul artistic explorează „metamorfoza formelor plastice, transferul dintre limbajul artistic și cel decorativ și reinterpretarea contemporană a gestului creator, în contextul bijuteriei ca expresie conceptuală”. De asemenea, proiectul funcționează ca o punte interculturală între România și Spania, reunind perspective din pictură, grafică, sculptură și tehnici mixte, toate inspirate din opera artistului Ion Alin Gheorghiu, reinterpretată în forme decorative actuale.
Expoziția este curatoriată de conf. univ. dr. Lelia Pîrvan-Rus și Ramona-Cristina Popescu, masterandă, ambele prezente în expoziție și cu lucrări proprii.



