ActualitateSocial/Economic

Antrenamente în condiții extreme pentru salvamarii constănțeni

Numărul tot mai mare de incidente petrecute pe lacurile înghețate pune autoritățile pe jar. La malul mării, acolo unde lacurile au înghețat bocnă, salvamarii se anternează pentru intervenții în caz de pericol. Echipamente speciale, intervenții rapide și exerciții care simulează scenarii reale — toate pentru un singur scop: salvarea de vieți atunci când gheața cedează.

Sub gheața aparent liniștită a lacurilor din Constanța se poate ascunde pericolul. Un pas greșit, o clipă de neatenție, iar lupta pentru supraviețuire începe contracronometru. Pentru astfel de situații-limită, salvamarii constănțeni se antrenează intens, chiar și în cele mai dure condiții de iarnă. Într-un astfel de antrenament, au simulat salvarea unei persoane căzute prin gheață, folosind echipamente specifice și o ambarcațiune adaptată pentru astfel de situații.

Antrenamentul a urmărit testarea timpilor de reacție, a coordonării echipei și a modului de utilizare a echipamentelor de salvare pe gheață subțire. Salvamarii au intervenit îmbrăcați în costume speciale de protecție termică, au folosit frânghii, plute de salvare și o barcă ușoară, concepută pentru deplasarea pe suprafețe înghețate sau instabile.

Scenariul a presupus simularea unui accident frecvent întâlnit in ultima perioada, când persoane imprudente pășesc pe lacuri sau canale înghețate, fără a ține cont de riscuri.

Odată ajunși la „victimă”, salvatorii au aplicat procedurile standard pentru scoaterea acesteia din apă și acordarea primului ajutor.

Reprezentanții serviciului de salvare atrag atenția că gheața formată pe lacuri nu este sigură, chiar dacă pare solidă, iar intervențiile în astfel de cazuri sunt extrem de periculoase. De aceea, antrenamentele periodice sunt esențiale pentru menținerea nivelului de pregătire. Autoritățile recomandă populației să evite deplasarea pe luciile de apă înghețate și să anunțe imediat serviciile de urgență în cazul în care observă persoane aflate în pericol.

 

 

Related Articles

Back to top button