ActualitateSanatate

Gripa face ravagii la Constanța! Medicii recomandă vaccinarea

Gripa continuă să facă victime în România, iar camerele de gardă ale spitalelor din întreaga țară sunt supraaglomerate. La Constanța, în doar o săptămână, au fost confirmate peste 200 de cazuri de gripă, iar alte două persoane și-au pierdut viața, numărul total al deceselor ajungând la șase. Medicii avertizează că nu este prea târziu pentru vaccinarea antigripală.

Pe fondul gerului care a ținut în casă majoritatea persoanelor vârstnice, Constanța înregistrează o scădere ușoară a cazurilor de gripă și infecții respiratorii. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, într-o săptămână au fost confirmate peste 217 de cazuri de gripă la nivelul întregului județ, cu 197 mai puține cazuri față de săptămâna anterioară. Cum spuneam, această scădere se poate datora faptului că mulți oameni au ales să se vaccineze, să se protejeze sau au petrecut mai mult timp acasă din cauza gerului. În ultima săptămână la Constanța, peste 650 de persoane s-au vaccinat.

Totodată, la nivelul județului Constanța, numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare a ajuns la 3537, față de 2217 cum era în săptămâna precedentă. Au fost raportate 918 cazuri de pneumonii, față de 554. De la începutul sezonului gripal, DSP Constanța confirmă șase decese.

La nivel național, săptămâna trecută au fost raportate 73.880 de cazuri de infecții respiratorii, în creștere cu 21.1% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară, și cu 18.7% mai puține cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent. Cele mai multe îmbolnăviri se înregistrează în municipiul București, și în județele Constanța, Prahova, Cluj. Până acum, 20 persoane din România și-au pierdut viața din cauza gripei.

Medicii subliniază că vaccinarea rămâne principala metodă de prevenție. Până în prezent, în județul Constanța au fost administrate 62.758 de doze de vaccin antigripal.

 

Related Articles

Back to top button