Stop joc pe litoral! Statul își recuperează plajele

Stop joc pe litoralul românesc! Ani la rând, confuziile administrative și lipsa unor delimitări clare au transformat plajele din județul Constanța într-un teren liber pentru afaceri private. Documentul făcut public de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, stabilește, în premieră, cine sunt proprietarii de drept ai terenurilor și deschide calea pentru recuperarea lor.
În urmă cu doar câteva luni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, avertiza că situația terenurilor din zona costieră a județului Constanța este scăpată de sub control. Potrivit acesteia, peste 4.000 de construcții private ar fi fost ridicate pe terenuri care aparțin statului.
Și mai recent, oficialul a anunțat publicarea raportului Comisiei interministeriale privind terenurile din zona costieră. Documentul reprezintă o premieră administrativă, pentru că stabilește clar, pentru prima dată, ce terenuri de pe litoral aparțin statului. Acest studiu urmărește:
– clarificarea situației terenurilor aferente zonei costiere aflate în proprietatea Statului Român;
– analizarea cadrului legislativ/normativ actual, aplicabil gestionării plajelor și falezelor Mării Negre;
– identificarea unor soluții în vederea propunerii/promovării unor modificări ale legislației specifice din acest domeniu de activitate;
– informarea prim-ministrului în legătură cu activitatea și rezultatele obținute
Deși litoralul și aria maximă costieră nu pot fi înstrăinate prin lege, documentul arată că o parte dintre aceste terenuri au fost trecute în evidențele autorităților locale și apoi ajunse în proprietate privată.
„Toate aceste transferuri s-au făcut pur și simplu în baza unor hotărâri ale consiliilor locale. Au stabilit de pe o zi pe alta că acele terenuri nu erau proprietate publică a statului, ci ale primăriilor respective. Asta s-a întâmplat și pentru că Apele Române nu au intabulat acele zone, de-a lungul anilor, așa cum aveau atribuții și obligația să facă”, a declarant Diana Buzoianu, ministrul Mediului”.
„Toate aceste transferuri s-au făcut pur și simplu în baza unor hotărâri ale consiliilor locale. Au stabilit de pe o zi pe alta că acele terenuri nu erau proprietate publică a statului, ci ale primăriilor respective. Asta s-a întâmplat și pentru că Apele Române nu au intabulat acele zone, de-a lungul anilor, așa cum aveau atribuții și obligația să facă,” declara ministrul Mediului anul trecut.
Până la clarificarea și actualizarea cadrului administrativ care reglementează situația terenurilor de pe plajele din Constanța, raportul cere statului să traseze precis limitele terenurilor care îi aparțin și să declanșeze acțiuni în instanță pentru recuperarea celor înstrăinate ilegal.



